SCM Poli rămâne invincibilă în jocurile de pregătire. După cele două victorii cu CSM Oradea de săptămâna trecută, acum, timișorenii au câștigat ambele meciuri de la turneul amical de la Reșița. Elevii lui Pero Milosevic s-au impus atât cu CSM Școlar, cât și cu CSM Făgăraș.
Joi, Poli Timișoara a dat piept cu CSM Școlar Reșița, liderul seriei C a Diviziei A, al doilea eșalon valoric din România. Alb-violeții s-au impus cu 27-23 cu reșițenii, după ce au avut 13-11 la pauză. Firește, formația din Liga Zimbrilor a dominat meciul, dar reșițenii au știut să nu îi lase să se desprindă la o diferență prea mare. A revenit la Poli Marius Sadoveac, care a jucat cu echipa națională a României la un turneu de verificare. A jucat și Milos Dragas, revenit după o accidentare, în repriza a doua, dar Ghiță Irimescu, și el după o operație, a făcut doar încălzirea. Au marcat pentru Poli: Sadoveac 8, Marjanovic 6, Cîmpan 4, Pribanic 3, Milosevic 3, Neamțu 2, Păiuș 1. Pentru Reșița: Negru 5, Heimbach 4, Vulpe 3, Bahan 2, Starcenko 2, Belchite 1, Kirsch 1, Radosavlevici 1, Gîrban 1, Simulescu 1, Boriceanu 1, Bărbul 1.
Vineri, tot Poli a câștigat și a fost tot un succes cu patru goluri. De data aceasta, 34-30 cu CSM Făgăraș, locul 11 din Liga Zimbrilor, după 17-15 pentru bănățeni la pauză. Poli s-a descurcat bine pe atacul pozițional și în apărare, dar a pierdut destul de multe mingi care au dat ocazia făgărășenilor să înscrie pe contraatac. Dragas a jucat 40 de minute, dar la acest meci s-a accidentat ușor Flavius Cîmpan. Au înscris pentru Poli: Marjanovic 10, Cîmpan 9, Sadoveac 5, Pribanic 3, Dragas 2, Fenici 2, Șania 1, plus portarii Kocic și Tcaciuc, fiecare cu 1 gol. Turcu și Leordean au dat cele mai multe goluri pentru brașoveni, 8, respectiv 6.
Orbovic va reveni de la Mondial, ultimul amical, în Serbia
De la turneul de la Reșița, celor de la Poli le-a lipsit Milos Orbovic. Interul a jucat la Campionatul Mondial de Handbal cu naționala Serbiei. Plavii nu au prins grupele principale, la fel ca Muntenegru, ceea ce înseamnă că din vară, și cei de la Poli vor avea de făcut schimbări în echipă, deoarece federația cere străini din Top 10. Până atunci, Timișoara joacă ultimul amical la Kikinda, joi. În 31 ianuarie, poli joacă acasă cu Dinamo, de la ora 17.30.