Reprezentanți din opt țări au fost prezenți la Reșița pentru a vedea pașii făcuți de municipalitate privind reconversia Halei Minda.
Primăria Reșița este parte a unui nou proiect european, finanțat prin Programul Transnațional Dunărea – proiectul „CINEMA – Industrii creative pentru noile economii urbane în Regiunea Dunării”.
Prima etapă privind reconversia Halei Minda și transformarea acesteia într-un centru expozițional destinat industriilor creative s-a încheiat cu vizita din această săptămână a reprezentanților din cele opt țări partenere în cadrul proiectului CINEMA, anunță reprezentanții Primăriei Reșița.
Cu ocazia întâlnirii a fost prezentat parcursul proiectului de la stadiul de propunere până în momentul de față, moment în care Hala Minda devine un obiectiv cultural important pentru Reșița, unde se organizează expoziții pentru sculpturi monumentale în metal, dar și alte activități artistice.
„Continuăm procesul de a transforma acest obiectiv de patrimoniu industrial local, într-un centru de practică pentru prelucrarea metalului destinat elevilor de la școlile locale de profil, dar și artiștilor din domeniul industriilor creative.”, precizează reprezentanții Primăriei Reșița.
Proiectul CINEMA are drept scop regenerarea urbană a acestor zone din Regiunea Dunării prin intermediul industriilor creative, prin dezvoltarea și testarea de modele, instrumente și servicii inovatoare bazate pe acțiuni de colaborare și inițiere între industria creativă și sectoarele economiei urbane – retail și afaceri mici.
Partenerii proiectului CINEMA sunt: Camera de Comerț și Industrie din Slovenia (Lider), Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Urbane Ljubljana (Slovenia), Creative Industry Košice (ONG) și Agenția pentru Sprijinirea Dezvoltării Regionale Košice (Slovacia), Stuttgart Media University și Corporația pentru Dezvoltare Economică din Regiunea Stuttgart (Germania), Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Municipiul Reșița (România), Studio Komplekt și Municipiul Gabrovo (Bulgaria), Business Upper Austria – OÖ Wirtschaftsagentur GmbH, CIMA Consulting and Management LLC, Orașul Leonding (Austria), Agenția pentru Dezvoltare Regională Backa și Orașul Sombor (Serbia), Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord și Primăria Bălți (Moldova).