Dacă vă aflați în trecere prin localitatea Sasca Montană, comuna situată pe malurile râului Nera, în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, din județul Caraș-Severin, veți avea impresia clară că sunteți într-o zonă în care timpul pare că s-a oprit în loc. Nimic nu mai aduce cu ceea ce era odată, o zonă minieră prosperă, dar care și-a pierdut din strălucire odată ce această activitate a încetat.
Mărturii ale locului, despre oameni, meșteșuguri, unelte de minerit precum și din gospodărie, puteți descoperi vizitând colecția etnografică Victor Tăutu, pusă la dispoziția publicului doritor să cunoască istoria zonei. Din păcate, pandemia din ultimul an a determinat lipsa de turiști în zonă și, implicit, la muzeu.
Colecția s-a întregit pe parcursul a 30 de ani, pornind de la mici obiecte găsite prin poduri, pivnițe, unele cumpărate de la localnici sau primite donații. La un moment dat, colecționarul a constatat că spațiile nu-l mai încap și că obiectele stau cam înghesuite, de aceea a trebuit sa mai pună câte ceva la păstrare. Cele mai vechi exemplare sunt câteva cărți religioase de la 1768, tipărite la Râmnic, majoritatea celorlalte elemente din colecție sunt de pe la 1900. Puteți vedea aici, mărturii etnografice, îmbrăcăminte de epocă, cergi, numeroase obiecte metalice casnice. Dacă cineva este curios, poate observa, mobilier vechi, cufere de călătorie, felurite instrumente folosite în exploatarea minieră, lămpi de mină, opaițe, sobe de fabricație germană, fiare de călcat vechi de pe vremea întemeietorilor germani, o mașină de cusut manuală, fără pedală de pe la 1890, sau un inedit aparat artizanal de preparat unt. Mai sunt mașini de scris, fotografii de epocă, instrumente muzicale: patefon, vioară, costume populare și diferite volume semnate de autori germani, maghiari și români, cărți de secol 18.
Fost geolog la Exploatarea Minieră, colecționarul Victor Tăutu, este foarte bucuros dacă cineva este interesat să-i treacă pragul casei și vorbește cu mare pasiune despre istoria locului de pe vremea când minele erau în funcțiune dar și după ce s-au închis. Este un foarte plăcut povestitor și cunoaște numeroase legende, iar pe unele le-a cuprins în ediția a doua a volumului său aflat în pregătire, Monografia localității Sasca Montană.
Chiar dacă mineritul a dispărut, marele potențial de acum al localității Sasca-Montană este agroturismul. Cheile Nerei, Valea Șușarei, Peștera Sasca sau Valea Beușniței sunt doar câteva dintre atracțiile turistice care pot fi vizitate în apropiere.