Guvernul Orban nu are juriști profesioniști, care să scrie o Ordonanță predictibilă, explicită, cu norme clare de aplicare!

Avocatul Cosmin Bolosin

Avocatul Cosmin Bolosin dă o sentință dură după ce Curtea Constituțională a stabilit că sancțiunile aplicate românilor pe perioada stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor prevăzute în Ordonanța 34/2020 au încălcat fragrant Constituția României! Mai mult, amnistia fiscală e absolut obligatorie!

Avocatul Bolosin admite că regulile foarte drastice, însemnând limitarea unor drepturi și libertăți cetățenești, au fost inspirate, pentru că astfel s-au limitat proporțiile dezastrului provocat de pandemia de coronavirus, dar totodată subliniază că neconstituționalitatea Ordonanței respective era clară încă din prima zi. Iar pentru a-ți da seama de asta, spune avocatul, nici măcar nu trebuie să fii vreun mare specialist. Pentru că, pur și simplu, s-au încălcat drepturi fundamentale!

„Faptul că nu se putea plăti jumătate din amendă e o mare greșeală. Curtea a constatat că Ordonanța 34/2020 e neconstituțională în ansamblul ei. La fel și Ordonanța 1/1999. Constituția putea pe vremea aceea să restrângă anumite drepturi. Odată schimbată Constituția, acea ordonanță a devenit neconstituțională. Automat și cea de anul acesta, care a avut la bază Ordonanța din 1999, e neconstituțională. Nu era predictibilă, accesibilă și precisă, din acest motiv s-a apreciat că e neconstituțională. S-au grăbit cu această Ordonanță, nu au avut profesioniștii necesari să facă această ordonanță pentru a fi predictibilă, explicită, pe înțelesul tuturor, cu norme clare de aplicare. Nu au avut juriștii care să pună aceste ordonanțe în concordanță cu prevederile legale, nu au ținut cont că s-a modificat Constituția. Pe înțelesul tuturor, restrângerea libertăților și drepturilor se poate face doar prin lege organică, nu prin ordonanțe! E adevărat însă că, dacă nu exista Ordonanța, având în vedere comportamentul românilor, puteam ajunge la nivelul Italiei sau Spaniei, care au implementat foarte târziu măsurile împotriva răspândirii COVID-19”, a declarat Cosmin Bolosin pentru expressdebanat.ro.

Instanțele de judecată riscă să fie blocate de cele peste 300.000 de posibile contestații la sancțiunile aplicate pe perioada stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor. Mai grav este că statul român ar putea fi obligat la plata unor sume importante de bani. Tocmai pentru a evita ambele situații, spune avocatul Cosmin Bolosin, Guvernul trebuie să dea o amnistie fiscală. „Toate amenzile pot fi contestate. Cei care le-au plătit pot solicita restituirea banilor pentru că nu au ieșit din termenul de judecată. Termenul procedural e de 15 zile după încheierea stării de urgență. Problema este că instanțele vor fi sufocate, ar putea guvernul să dea o amnistie fiscală și să dispună restituirea banilor tuturor celor care le-au plătit. Decizia CCR e obligatorie, nu poate fi atacată de nimeni. Nu poate pierde niciun român în instanță, dacă se va ajunge acolo, toate amenzile vor fi anulate. Grav este însă că  unii își angajează avocați, iar instanțele trebuie să acordate cheltuieli de judecată!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/