„Guvernul nu e o pizzerie la care putem comanda un sfert de milion de lei printr-o simplă adresă”

Subprefectul PNL al Timișului critică Primăria și Consiliul Local Timișoara pentru modul în care comunică, atunci când le sunt solicitate documente suplimentare cu privire la hotărârile adoptate. Ovidiu Drăgănescu aduce în discuție și solicitările pe care primăria le are pentru ca Guvernul să îi aloce fonduri, solicitări care s-ar regăsi în adrese scrise, fără a exista o discuție prealabilă cu factorii decizionali. 

Unul din reproșurile subprefectului vizează o contestație depusă la hotărârea de consiliu local cu privire la majorările de taxe și impozite în Timișoara pentru 2022. Până actul votat inițial a fost anulat tot de consilieri, acesta a fost transmis Prefecturii Timiș spre verificare. Acum, la verificare este și o altă hotărâre de CL – cea care stabilește noul regulament de parcare în orașul de pe Bega.

„Am solicitat Consiliului Local și Primăriei Timișoara să ne trimită documentația care a stat la baza emiterii acelei hotărâri. Din păcate avem un dialog destul de redus cu Primăria Timișoara. La regulamentul de parcare se menționează, în cererea depusă de verificare a legalității acestei hotărâri, că fiind vorba de posibile probleme de patrimoniu era nevoie de o altă majoritate calificată. Ceea ce înseamnă că noi va trebui să verificăm exact numărul de consilieri prezenți și numărul de vot înregistrat. Ca să putem verifica acest lucru, trebuie să avem niște regulamente și documente pe care primăria să ni le pună la dispoziție. Până acum nu le-au pus la dispoziție. Am avut și sesizare vizavi de o altă hotărâre privind mărirea taxelor pe anul 2022. Am văzut că Primăria a propus Consiliului Local să anuleze acea hotărâre și să voteze alta, dar nouă nu ne-au dat niciun răspuns. Ori la o adresă pe care noi o trimitem în vederea unui recurs grațios, chiar a unui proces de contencios administrativ, trebuie să ni se răspundă.”, a explicat Ovidiu Drăgănescu.

Aceeași lipsă de dialog, consideră Ovidiu Drăgănescu, a apărut și la o solicitare recentă a primăriei de a promova o hotărâre de guvern pentru alocarea a 220 milioane lei din fondul de rezervă pentru funcționarea Colterm în următoarele luni de iarnă.

„La o sumă de 4 ori mai mare decât ceea ce a primit deja Primăria Timișoara atunci când a primit cea mai mare sumă din țară pentru o primărie, pentru a ajuta la asigurarea agentului termic, este nevoie de o discuție minimală măcar cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, dacă nu cu prim-ministrul sau cu ministrul Dezvoltării. Am înțeles că nicio astfel de discuție nu a avut loc și trebuie totuși să recunoaștem că Guvernul României nu este o firmă, o pizzerie la care putem comanda un sfert de milion de lei, printr-o simplă adresă. Din acest punct de vedere, eu sper să avem o discuție atât la nivelul primăriei, cât și a consiliului local, pentru a îmbunătăți comunicarea între noi, că totuși suntem în același oraș.”, a concluzionat subprefectul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/