Președintele Asociației Comunelor din România, filiala Caraș-Severin, Nicolae Beg, reclamă decizia Guvernului de a aloca bani primăriilor acum, în prag de alegeri locale, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități administrativ teritoriale.
Banii au fost împărțiți politic, spune primarul comunei Marga, fără a avea nicio formulă de calcul în funcție de numărul de locuitori sau de proiectele în derulare.
„Nu este normal să aloci bani în momentele acestea, în plină campanie electorală, ca să nu mai vorbesc că primăriile din opoziție au primit toate aceeași sumă de 250.000 de lei, față de primăriile liberale cărora le-au fost alocate sume între 700.000 și 900.000 de lei.”, ne-a declarat Nicolae Beg, primarul care a renunțat la PSD și care consideră că deși are o afinitate pentru PRO România prin natura relațiilor pe care le are cu liderii acestei formațiuni politice, în administrație nu e loc de politică:
„Eu nu mă plâng pe mine, pentru că și în fostul Guvern Marga tot puțin primea, dar sunt comune mari în Caraș-Severin care au de întreținut un spital, un liceu cum este Bozovici și dai tot 250.000 de lei ca la toate comunele PSD din țară, iar la Slatina Timiș sau Armeniș dai 900.000, respectiv 800.000 de lei…, păi mă întreb unde este normalitatea în țara asta? și atunci asistăm zilnic la certuri care nu se mai termină.”, spune Nicolae Beg, concluzionând că înainte de alegeri Guvernul ș-a făcut partea pentru primăriile liberale, care au primit de 3 ori mai mult decât primăriile PSD, fără a ține seama de vreun criteriu și formulă de echilibrare bugetară.
Într-o Românie normală, aceste fonduri ar fi trebuit alocate în luna iunie la rectificarea bugetară nu înainte de alegerile locale, mai adaugă Nicolae Beg.
(E)