Gugulanii merg la sapă pe drumuri agricole!

Caransebeşul se pregăteşte de o nouă premieră după ce proiectul „Amenajări drumuri agricole pe raza municipiului”, depus de administraţia locală, a fost declarat eligibil de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest Timişoara.

Un milion de euro va fi cheltuit pentru ca accesul în zonele agricole ale Caransebeşului să se facă mult mai uşor. “Proiectul a obţinut un punctaj maxim, 50 de puncte”, a precizat directorul CRPDRP, Florin Nedelcu. Municipalitatea vizează o suprafaţă de 664 de hectare de teren agricol în zonele Jupa, Racoviţa şi Pipirig, greu sau deloc accesibile în prezent. Numai pentru Drumul Agricol Jupa, cu o lungime de 2,6 kilometri, sunt prevăzuţi în proiect 334.000 de euro. În Drumul Agricol Racoviţa, lung de 2,1 kilometri, vor fi investiţi 277.000 de euro, iar pentru cei 0,5 kilometri ai Drumului Agricol Pipirig, 93.000 de euro. Primele două drumuri agricole vor intersecta noua centură de ocolire a Caransebeşului.

Sume importante au fost alocate şi pentru amenajarea terenurilor, 75.000 de euro, şi pentru refacerea cadrului natural al celor trei zone, 235.000 de euro. Finanţarea acestui proiect va fi asigurată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, iar termenul de finalizare este de 24 de luni de la data semnării contractului de finanţare.

“Acest proiect de un milion de euro este printre puţinele din ţară care a obţinut punctajul maxim. Acum se va rezolva accesul deţinătorilor de terenuri agricole, în mod rapid şi în condiţii moderne, spre trei câmpuri agricole importante, evitându-se traficul rutier naţional şi internaţional, odată cu apariţia perspectivei clare de extindere şi a altor investiţii importante în aceste zone. Mulţumesc în primul rând firmei de consultanţă care a scris proiectul şi specialiştilor din Primărie, de la Biroul Proiecte Programe, împreună truditori la această reuşită de excepţie, care anterior ne-a fost respinsă, în mod abuziv, de către factorii de decizie de la Bucureşti”, Ion Marcel Vela, primarul Caransebeşului

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/