În ultima etapă din acest an, prim-divizionara masculină de volei Banatul Caransebeș a făcut deplasarea la Galați cu un lot incomplet, din cauza accidentărilor survenite în ultimele săptămâni la cinci dintre cei 12 jucători, iar un altul a părăsit lotul în urma rezilierii contractului.
„Am avut un sfârșit de an deosebit de dificil și cu toate astea am reușit să încheiem și meciul de la Galați și dacă am fi jucat cu lotul complet am fi avut un cuvânt de spus. Am jucat cu al doilea ridicător pe poziția de universal, iar cu universalul pe poziția de centru, pentru că toți cei trei centrii au cedat pe rând din cauza problemelor la genunchi, dar nu ne-am predat, setul al treilea putea fi al nostru. Am încercat să amânăm meciul pentru luna ianuarie, dar nu am avut înțelegere de la echipa adversă, degeaba am transmis la federație toate cele 5 adeverințe medicale prin care am demonstrat că echipa este cu un picior în groapă, regulamentul spune că trebuie să avem și aprobarea echipei adverse. Nu ne plângem, avem timp de refacere iar după vacanța de iarnă reuniunea lotului pentru începerea pregătirii va avea loc în 3 ianuarie 2017”, a menționat managerul lotului gugulan.
Pentru returul campionatului, conducerea clubului poartă tratative cu mai mulți jucători pentru posturile de trăgător secund și centru și a trimis la Centrul de recuperare de la Craiova pe libero-ul polonez Sufa Bartosz și pe universalul Traian Gemănariu, iar cei doi centri Mejia și Eminovic urmează un tratament de recuperare pentru leziunile de la genunchi.
„Pentru început de an sperăm ca iubitorii de sport: patroni, oameni de afaceri, directori de companii, să-și întoarcă fața către noi, pentru că singura finanțare o primim de la Primăria Municipiului Caransebeș, care ne va aproba un nou contract de finanțare, în baza legii 350, abia după ce se va aproba bugetul la nivelul municipiului, ceea ce înseamnă cel mai probabil luna martie, astfel că ne va fi foarte greu lunile ianuarie, februarie. Primăria municipiului are o serie de proiecte pe care trebuie să le susțină și de aceea bugetul nostru trebuie să provină și din sponsorizări, donații, cotizații, mai ales că legea ne obligă ca noi să venim cu minim 10% din fondurile alocate de instituția publică. De aceea insist pe realizarea unor parteneriate private, sponsorizări benefice echipei care se află în cel mai important campionat național”, ne-a declarat managerul echipei, Cornelia Vlaicu.
După cele 13 etape derulate din actualul sezon competițional, Banatul Caransebeș ocupă un onorabil loc 8 în clasamentul Diviziei A1.