Gugulani anesteziaţi de vizitele sterile ale primarului Felix Borcean! [FOTO]

Primarul Felix Borcean a revenit în Jupa, la o nouă întâlnire cu sătenii din această zonă aparținătoare Caransebeșului. Însă staff-ul celor care au răspuns la întrebări a fost mai mare decât grupul de cetățeni care ar fi trebuit să prezinte problemele cu care se confruntă.

Aceleași aspecte au fost ridicate și acum, ca și la precedenta întâlnire cu edilul-şef, însă la problemele cu privire la realizarea asfaltării anumitor străzi, reprezentantul constructorului, prezent la acțiune, a făcut unele precizări cu privire la execuția lucrării. În rest, au fost ridicate aceleași probleme, la care reprezentanții Primăriei au avut aceleași răspunsuri.

S-a discutat, printre altele, despre rigolele pentru scurgerea apei pluviale de la Drumul Național, care ar trebui amenajate, dar pentru care nu există bani la buget. Însă acest aspect nici nu ține de Primărie, astfel că miercuri, 28 iunie, primarul Felix Borcean a promis o interpelare în acest sens la Secția Drumuri Naționale Caransebeș. A mai fost o promisiune făcută de reprezentanții Primăriei cu privire la toaletarea nucilor de pe marginea Drumului Național. Edilii au promis că vor vorbi cu reprezentanții Enel, pentru că nu se poate interveni de către muncitorii administrației publice, deoarece pot fi atinse firele de curent.

Singura problemă majoră care ar putea fi rezolvată de primarul Felix Borcean este cea a reabilitării căminului cultural din satul Jupa, pentru că, din punctul său de vedere, oamenii țin la tradițiile populare, cum ar fi ruga satului, nunți, botezuri și alte evenimente, care s-ar putea organiza în cămin. Astfel că Borcean a promis că ar exista varianta ca, până la ruga satului, sărbătorită în luna octombrie, de Sf. Dumitru, oamenii să aibă căminul renovat cu bani de la bugetul local.

Dacă Felix Borcean va mai face două-trei astfel de vizite în Jupa, până la urmă nu va mai veni niciun cetăţean din cartier la întâlnirile cu primarul. Şi nu pentru că oamenii nu ar avea nemulţumirile lor, ci pentru că, se pare, nu are cine să le rezolve problemele edilitare.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157682615303504″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/