Gugulan MTB Race Caransebeș pune la bătaie o bicicletă. Înscrie-te și tu!

Gugulanii concurează sâmbătă alături de campionul național la mountain bike, Raul Sânza, în cadrul primei ediții a Gugulan MTB Race Caransebeș. Înscrierile vor începe la ora 8.30, pentru concurenții care nu au accesat site-ul competiției.

Până astăzi s-au înscris 130 de concurenți la cele două categorii: amatori (115) și profesioniști (15), ne-a menționat inițiatorul acestui proiect, Ciprian Gaica. Competiția este organizată de către Asociația Muntele Mic Extrem și Primăria Caransebeș, în colaborare cu asociațiile Gugulanii Sportivi și Sim Țim la Fel.

„Suntem bucuroși că cei mai buni campioni ai momentului la acest sport din țară sunt interesați de Caransebeș. Este prima ediție și ne bucurăm de tot sprijinul atât al autorităților locale, cât și al colegilor voluntari care s-au implicat în organizarea acestei încercări de a aduce în prim plan un sport pe care mulți din Caransebeș îl practică de ani buni și datorită traseelor din zona noastră, unele cu dificultate ridicată, altele mai ușoare. Noi am propus pentru concurenții noștri un traseu de 31 de km care pornește din zona cea mai verde a orașului Parcul Teiuș pe un traseu spre mănăstirea Teiuș, Corcana, apoi în zona Valea Cenchii și cu sosire tot în Teiuș. Acest traseu este parcurs de un amator în 3 ore, cu aproximație. Cel de-al doilea traseu are 62 de km și se adresează celor mai ambițioși concurenți care se vor bate pentru premii alături de Raul Sânza, campion național la XCM (cross country maraton) și de Sergiu Paraschivu, campion național la XCO pe teren accidentat (reprezintă disciplina olimpică a mountain bike). Pentru noi este o mândrie și sperăm să putem să organizăm cu succes această primă ediție. Fondurile colectate din taxa de înscriere de 50 de lei la adulți vor fi direcționate către următorul eveniment al proiectului Alte Sporturi în Caransebeș”, ne-a declarat Ciprian Gaica.

Președintele Asociației Muntele Mic Extrem ne-a mai adăugat că așteaptă la înscrieri concurenți de la cele mai fragede vârste care vor avea parte de surprize și care, până la începerea concursului propriu-zis, se vor putea juca în orășelul copiilor, organizatorii pregătindu-le tot felul de concursuri cu premii.

Pentru concurenții cu vârste de până la 14 ani, înscrierea este gratuită și primii 100 vor primi un kit al concursului cu premii. Ei vor avea de parcurs o distanță mai mică, din zona Pescărușul până spre stadion și cu siguranță că pentru ei va fi o zi plină de bucurii și relaxare în care cuvântul de ordine va fi distracția”, ne-a mai adăugat Ciprian Gaica.

Înscrierile se vor realiza în intervalul 8.30-10.30, concursul pentru adulți va începe la ora 11.00, iar pentru copii la ora 11.15. Premierea copiilor va fi la ora 13.30 și a adulților în jurul orei 16.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/