Grupul CEZ România se adaptează situației de la nivel național și a luat decizia ca din anul 2021 să se îndrepte spre digitalizarea unora dintre activități în toate companiile din componența sa.
Astfel, toate contractele și achizițiile vor fi realizate prin introducerea semnăturii electronice, respectând normele legale. Decizia se aplică în companiile Distribuție Energie Oltenia, CEZ Vânzare, CEZ România, Tomis Team, Ovidiu Development, MW Team Invest, TMK Hydroenergy Power și CEZ Trade. Conducerea CEZ România speră ca prin această decizie să reducă din timpul îndelungat al birocrației – semnarea contractelor și finalizarea procedurilor de achiziții.
,,Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că Grupul CEZ în România va păstra și va consolida standardele de transparență, nediscriminare și concurență – punctele principale care definesc activitatea Direcției noastre specializate de Achiziții.”, transmite Ondrej Safar, CEO CEZ România.