Grindeanu, la Timișoara, despre Drulă: Nu cred că în două mandate a fost de 10 oi la oamenii care l-au votat

Sorin Grindeanu la Timisoara

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit, la Timișoara, despre parlamentarii „parașutați” în Timiș, amintindu-l în context și pe Cătălin Drulă, președintele USR, despre care social-democratul a spus că nu crede că a fost de zece ori, în cele două mandate ale sale, la electoratul care l-a trimis în Parlament.

„Să știți că am înțeles că vin unii parașutați în Timiș, am înțeles, s-au tot luat de o doamnă care acuma e la Argeș (n.r, Alina Gorghiu, senator PNL de Timiș). Vă aduc aminte că e un domn care e la al doilea mandat de parlamentar de Timiș, care-i și președinte de partid și îl cheamă Cătălin Drulă, dacă nu știați, e deputat de Timiș. Eu cred că trebuie să readucem aminte oamenilor că domnul ăsta e deputat de Timiș. Eu nu cred că în două mandate de când e, a fost de 10 ori la oamenii care l-au votat și l-au trimis în Parlament. Ia, hai să numărăm. Din 2016 până acum o fi fost de 10 ori să se întâlnească cu iubitul electorat în Timiș care l-a trimis în Parlament?”, s-a întrebat Sorin Grindeanu, la Timișoara.

Ministrul PSD al Transporturilor i-a cerut astfel usr-istului să dovedească faptul că a vizitat județul în mandatele sale: „Așa că domni din ăștia cu gura mare care tot vin și ne dau lecții, sunt convins că vor veni și după conferința asta de presă și vor spune «domnule, Grindeanu, nemeritat, ne-a atacat, domnule», să vină să demonstreze că a fost de 10 ori în județul Timiș de când a primit mandat, din 2016. E la al doilea mandat.”, a mai spus Grindeanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/