VIDEO. Greu de ales! Va avea sau nu Caransebeșul un viceprimar începând de astăzi? (UPDATE)

Misiune dificilă și astăzi la Caransebeș, acolo unde primarul Felix Borcean a convocat ședință de îndată, pe ordinea de zi fiind și desemnarea viceprimarului. Unul dintre cei doi principali candidați la această funcție lipsește de la ședință!

Întâmplător sau nu, primarul Felix Borcean a fixat ședința de îndată chiar în ziua în care candidatul PNL, Andra Pleșa, este plecată din localitate și la aceeași oră la care, în Consiliul Județean Caraș-Severin, se aleg cei doi vicepreședinți.

La ședința Consiliului Local Caransebeș de astăzi sunt prezenți 18 consilieri locali, „marele absent” fiind așadar Andra Pleșa. Din startul ședinței, liberalii au cerut o pauză de 10 minute pentru discuții. La revenirea în sală, după citirea ordinii de zi, Grupul PNL a avut un prim amendament: ca membrii comisiei de numărare a voturilor să nu stea lângă cabina de votare. Propunerea nu a fost însă acceptată de majoritate.

S-a trecut la primul punct de pe ordinea de zi, cea cu desemnarea viceprimarului. Au existat aceleași două propuneri: Bebe Pasere și Andra Pleșa. Președintele de ședință, Bebe Iova, a solicitat ca pe buletinele de vot să fie trecută data de astăzi, astfel încât să nu apară discuții că ar exista buletine de vot vechi, din ședința de vineri.

UPDATE, ora 12.50

Chiar înainte ca lista de consilieri locali, în ordine alfabetică, să ajungă la Andra Pleșa, aceasta a intrat în sala de ședințe, spre surprinderea tuturor și a participat la vot.

UPDATE, ora 13.13

Cu un număr de 10 voturi din cele 19 valabil exprimate, Bebe Pasere este noul viceprimar al Caransebeșului. „Mulțumesc celor care au fost alături de mine. Am venit cu dorință de muncă, cu dorința de a schimba ceva în bine. Mulțumesc domnului primar pentru nominalizare și încredere”, a spus Bebe Pasere imediat după anunțarea rezultatului votului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/