Grefierii suspendă ședințele de judecată și protestează față de abrogarea pensiilor de serviciu!

Peste 6000 de grefieri vor ieși în faţa instanţelor şi a parchetelor la nivel național, astăzi, de la ora 10.00, pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților, timp în care vor fi închise arhivele și registraturile și suspendate ședințele de judecată, anunță Sindicatul Grefei Judiciare.

Motivul îl reprezintă soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților de adoptare a proiectului de lege care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar, conform unui comunicat al Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial (SNGJD).

publicitate online in ziar Express de Banat

„Deși în ședința din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă și protecție socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale și de serviciu, pentru ca Guvernul României să-și exprime un punct de vedere cu privire la acestea, cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiași comisii în data de 17 decembrie 2019”, subliniază sursa citată.

Sindicaliștii grefierilor susțin că, deși Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților miercuri.

gif card de energie dacus 1000x100

„Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze o primă acțiune de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)”, conchide Sindicatul grefierilor.

Camera Deputaților are pe ordinea de zi a plenului de miercuri proiectul de lege al PNL care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

Camera Deputaților este for decizional pe proiectul de lege. Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a votat, marți, un raport favorabil de adoptare a acestei propuneri legislative, cu amendamente.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/