Grav accident rutier la ieşire din Lupac. O persoană a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale uneia dintre maşini

Pompierii militari cărășeni, alături de un echipaj SMURD, au intervenit de urgență, fiind sesizați printr-un apel la 112, la un accident rutier produs în jurul orei 14.02, la ieșirea din Lupac spre Oravița, acolo unde, în urma impactului dintre două autoturisme, o persoană a rămas încarcerată.

Ajunși la fața locului, salvatorii, având în dotare o autospecială de stingere, prevăzută cu modul de descarcerare, precum și o autospecială de primă intervenție și conducere, s-au ocupat să acorde primul ajutor celor implicați, victima fiind descarcerată și scoasă din autoturism de un pompier din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, care se afla în timpul liber. În tot acest timp, circulația a fost blocată pe un singur sens de mers.

Victima, un bărbat de aproximativ 49 de ani, cu leziuni la nivelul membrelor inferioare, în stare conștientă, a fost transferată ulterior echipajului SAJ, în vederea transportării acestuia la UPU Reșița.

Echipajele de pompieri au asigurat măsurile PSI și au procedat la curățarea carosabilului de lichidele scurse și resturile rezultate din coliziunea celor două autoturisme.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/