Grădinițe estivale pentru copiii din comunități izolate, afectate de sărăcie severă

stiri despre gradinita estivala de la ONG Salvati Copiii

Salvați Copiii România deschide grădinițe estivale și programe de educație remedială în care vor fi incluși peste 1.500 de copii inclusiv din Caraș-Severin și Timiș.

Este al 27-lea an consecutiv în care Salvați Copiii anunță deschiderea acestor grădinițe estivale pentru copiii săraci cu acces limitat la educație. Anul acesta vor fi organizate activități estivale pentru peste 1.500 de copii, dintre care 363 de preșcolari și 1.200 de elevi din București și alte 15 județe inclusiv Caraș-Severin și Timiș.

În anul școlar care s-a încheiat, sub 75% dintre copiii de vârstă preșcolară erau înscriși la grădiniță, arată datele organizației, mult sub media europeană de 93,1%.

Nefrecventarea școlii, arată Salvați Copiii, afectează o proporție din ce în ce mai mare de copii români: aproape 16% dintre copiii de vârsta gimnaziului se aflau în afara școlii la nivelul anului școlar 2022-2023, în timp ce peste un sfert dintre cei de vârsta liceului (25,03%) erau în aceeași situație. România înregistrează un procent de 16,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat cel mult studiile gimnaziale, cel mai mare procent în ultimii 6 ani.

„Accesul la educație timpurie este o condiție fundamentală pentru ca dreptul copilului la un viitor bun să fie unul real. Discriminarea pe care o induce sărăcia are efecte devastatoare pe termen lung pentru copil și, totodată, costuri imense pentru întreaga societate.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinta Salvați Copiii România.

Peste jumătate dintre familiile beneficiare ale programelor Salvați Copiii România au un venit de sub 400 lei pe membru de familie; 32,48% dintre familii declară un venit sub 600 lei/membru de familie și doar 15,9% afirmă că venitul pe membru de familie depășește 600 lei, arată datele studiului realizat la finalul anului 2023.

Cele mai multe familii incluse în acest studiu (71%) au declarat că au fost nevoite să renunțe la cheltuielile cu îmbrăcămintea, 35% la cele legate de activități extrașcolare; 12% au renunțat la achiziția de jocuri și jucării și 24% au diminuat bugetul alocat alimentelor.

Salvați Copiii atrage atenția că în România cheltuielile publice pentru educația copiilor sunt cele mai scăzute din Uniunea Europeană (3,2% în 2022 v. 4,7% media UE), părinții fiind nevoiți să acopere lipsurile sistemului. Țara noastră, concluzionează reprezentanții Organizației, se confruntă cu o intensitate record a sărăciei educaționale în rândul copiilor, exprimată prin risc de sărăcie sau excluziune socială (39% în anul 2023) și analfabetism funcțional (41,7%). Cu toate acestea, nivelul alocărilor resurselor financiare pentru educație rămâne extrem de modest.

„Țări în care aceste probleme nu au nicidecum același nivel prioritizează cu responsabilitate educația: Suedia – 6,3%, Belgia – 6,3%, Finlanda – 5,5%, Cipru – 5,1%, Polonia – 4,6%, Slovenia – 5,6%. Noul proiect de lege pentru învățământul preuniversitar care prevede alocarea a 15% din cheltuielile din Bugetul General Consolidat pentru educație, ceea ce va constitui puțin peste 4% din PIB, are șanse foarte reduse să producă efecte tangibile în direcția creșterii alocărilor efective de resurse publice adecvate pentru sistemul educațional”, mai arată reprezentanții Salvați Copiii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/