Yduș a venit tocmai din Ungaria să-și găsească perechea, pe Amadeus, măgarul alb de Baroc, vedeta Grădinii Zoologice „Ioan Crișan”, astfel că tot personalul parcului zoo așteaptă cu mare emoție confirmarea nașterii unui pui dintr-o specie foarte rară pe mapamond!
2016 a fost un an bun pentru Zoo Reșița, după cum ne-a mărturisit directorul Gabriel Stănucă, și asta pentru că s-a bucurat de foarte mulți vizitatori. Numărul record al celor care au trecut pragul grădinii zoologice s-a datorat nu numai exemplarelor noi apărute, care au adus evident un plus de valoare și de interes, ci și reamenajărilor făcute, care plasează animalele într-un cadru mult mai apropiat de cel natural, dar se datorează și acțiunilor organizate aici, în special cu unitățile școlare.
„Suntem mândri și bucuroși că numărul vizitatorilor grădinii zoologice a fost de la lună la lună în creștere. Mai mult decât atât, sunt persoane care, oricând le permite timpul, vin aici, vin și de 3-4 ori pe lună. Există colaborări cu școlile și grădinițele din oraș, dar din păcate doar în Săptămâna Altfel, școlile și grădinițele iau cu salt gradina zoologică. În rest, sunt momente și momente, dar ne bucurăm de vizita lor ori de câte ori timpul le permite și profesorii de la școală își doresc să vadă grădina”, a declarat directorul Stănucă pentru expressdebanat.ro.


Pentru 2017 la Zoo Reșița „Ioan Crișan” s-au făcut planuri și proiecte destule. Gabriel Stănucă își dorește foarte mult sa aducă exemplare unice și rare deoarece grădina zoologică din Reșița este relativ mică și doar aducând exemplare deosebite, zebre, cămile, etc, ar deveni și mai atractivă. Toți angajații de la Zoo așteaptă în același timp cu mare emoție încă o premieră. După ce la Reșița s-a născut în captivitate un pui de zimbru, fapt foarte rar întâlnit la această specie, acum se așteaptă venirea pe lume a unui pui de măgar alb cu ochi albaștri. Celebrul Amadeus, Măgarul Alb de Baroc de la Zoo Reșița, împarte de la finele anului trecut țarcul cu Yduș, măgărița adusă din Austria. „Suntem bucuroși că s-a acomodat cu grădina noastră și sperăm ca într-un viitor să existe și un pui. Amadeus e vedeta grădinii, e un exemplar care a apărut în sec. XVII. O perioadă, specia a dispărut. O spun cu mândrie, în România nu există decât un singur exemplar, la Reșița! În Europa sunt doar 14 exemplare, iar în lume, 288”, a mai spus Stănucă.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Silviu Hurduzeu critică măsurile economice luate de Guvernul interimar și spune că România se îndreaptă „din rău în mai rău”. Liderul PSD Caraș-Severin invocă scăderea economiei, inflația și creșterea...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
14 August 2026
Ilie Bolojan: „Sistemul energetic nu are probleme de funcționare”
Roxana Bălan |
14 August 2026
Caraș-Severinul arde în continuare. Sute de hectare, afectate de incendii!
Ariana Popescu |
14 August 2026
Armă letală deținută ilegal, descoperită de polițiști în urma unei percheziții la Oravița
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

