Grădină educațională în curtea unui liceu din Timișoara. Plantele, folosite în meniurile de la cantină

gradina1

În curtea unui liceu cunoscut din Timișoara a apărut o grădină educațională. Plantele aromatice și medicinale au fost plantate de elevi și profesori, urmând a fi folosite în meniurile oferite la cantina Colegiului Național Bănățean.

Un proiect inedit se desfășoară la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. În curtea școlii a prins contur, în această săptămână, o grădină educațională. Aceasta a fost realizată în cadrul unui proiect finanțat prin Programul „La pas/Slowing Down”, produs de Asociația CRIES în contextul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.

Potrivit reprezentanților școlii, proiectul „vizează activități educaționale prin care ne propunem să atragem atenția asupra consumului responsabil de produse autohtone în rândul elevilor, părinților și a cadrelor didactice din școală”.

Așadar, elevi și profesori ai unității de învățământ, cu sprijinul studenților de la Facultatea de Horticultură, au creat jardiniere cu plante aromatice și medicinale, care vor fi integrate în meniurile oferite la cantina școlii.

Abia așteptăm să gustăm primul ceai de lavandă sau primul gulaș cu condimente din grădina proprie”, a transmis Colegiul Național Bănățean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/