Grăbiți-vă cu opera, acu’ se termină războiul!

Pe bune, nu glumesc! Dați-i zor și umpleți sacii ăia cu nisip. Ați primit și ajutoare de la București, macaraua primăriei vă e la îndemână, așa că lăsați trăncăneala pe Facebook, contrele cu Dana Bălănescu și Liviu Spătaru și definitivați-vă lucrarea. Mai cu seamă că de săptămâna asta se îndreaptă vremea. Dorinel (Hotnogu), am o rugăminte la tine, nu-i mai ține de vorbă pe artiști, lasă-i să-și vadă de treaba lor, iar tu de a ta din primărie. Nu-ți vorbesc cu răutate și nici ca ziarist, ci ca prieten ce-ți sunt atunci când (câteodată) bârfim pe unul, pe altul din urbea noastră mică. Și nu cu răutate, ci ca să treacă timpul mai repede.

Dacă observați, eu nu vorbesc despre ce se întâmplă în prezent cu monumentul lui Constantin Lucaci, din Parcul Tricolorului din Reșița, ca despre o operă de artă, ci doar despre o lucrare-manifest (termenul l-am născocit eu acum, că asta mi-a trecut prin cap), pentru simplu motiv că nu mă pricep. Iar dacă nu mă pricep, nu mă leg la cap fără să mă doară. Sincer, dacă aș fi vrut, m-aș fi băgat și eu în seamă cu artiștii de acolo, cu prietenii (ne)artiști, dar cunoscători de artă încă de pe vremea copilăriei, a poveștilor cu Capra cu trei iezi și Punguța cu doi bani. Păream mai interesant, poate chiar mai cool, mai rasat. Aș fi luat două, trei interviuri, de la artiști, (poate chiar și de bărbatul de pe automacara, curios să știu dacă și lui i se recunoaște munca de creație), le-aș fi pus cap la cap în unu sau mai multe materiale online, mi-aș fi făcut poze și le-aș fi postat pe Facebook.

Bă nene, îți dai seama, cât contează o poză făcută lângă lucrarea artistică distribuită pe Facebook? Zeci, sute de like-uri și share-uri. Bine, n-aș fi fost doar eu în postare, dar orșicât. Cu riscul de a avea parte de comentarii gen: „Uite, bă, și la snobul ăsta!” Sau: „Bă, degeaba privești la sacii ăia cu nisip ca vițelul la poarta nouă, că tot nu pricepi nimic!” Că, vorba aia, nene, arta nu înseamnă doar talent, ci presupune și sacrificii, picioare în cur și vorbe de ocară de la toți neaveniții și frustrații. Adică vine omul ăsta, artistul, de la capitală, cu dorința declarată de a scoate Reșița la lumină, de a o face cunoscută în lume prin intermediul Facebookului, Instagramului, ziarelor și revistelor, iar noi ne punem de-a doua în calea actului artistic, al esteticului și simbolismului de secol XIX. Al progresului, într-un cuvânt. Păi las-o dracului de treabă, până aici am ajuns? Ne băgăm ca musca știți voi unde și tot noi facem pe bosumflații. Așa ceva…

De aia zic, Dorinele taică, nu da urechea la unul ca mine care habar nu are de conceptul ăla de „artă recentă” sau cum i-or fi zicând și dați-i bice. Nu de alta, dar acu’ se gată războiul și rămâneți cu opera de artă din Parcul Tricolorului neterminată! Și ar fi păcat pentru nisipul ăla din saci…

• Tweet
• Pin It