Gospodării inundate în Caraș-Severin după aversele de ieri

Mai multe gospodării din Caraș-Severin au fost inundate în urma precipitațiilor abundente de ieri după-amiază. Cele mai mari probleme au fost în zona Caransebeș.

Pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină ieri pentru evacuarea apei din intersecția a două străzi și din cinci gospodării.

Prima intervenție a fost cea a pompierilor militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, care au fost solicitați să intervină, în jurul orei 14.45, pentru evacuarea apei din curtea unei case din localitatea Secu.

După aproximativ două ore, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au fost solicitați să intervină pentru evacuarea apei dintr-o intersecție, pe o suprafață de aproximativ 200 mp și din patru gospodării, trei din municipiului Caransebeș și una din satul Maciova, comuna Constantin Daicoviciu. În două dintre gospodăriile din municipiul Caransebeș au fost inundate curțile pe o suprafață de aproximativ 20 mp, respectiv 50 mp, iar in cea de-a treia gospodărie apa a intrat atât în beciul casei, cât și în baie și bucătărie, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.

Ultima intervenție a avut loc puțin înaintea orei 21.00, unde un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș a procedat la evacuarea apei din beciul unei case din satul Maciova, comuna Constantin Daicoviciu.

Pentru a preveni şi limita efectele produse de inundaţii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin vă recomandă să aveți în vedere:

– întreținerea (curăţarea, degajarea şi decolmatarea) șanțurilor, rigolelor şi canalelor de scurgere a apelor pluviale şi realizarea, acolo unde nu există, a acestora;
– drenarea şi asigurarea curgerii apei către şanţurile de captare, astfel încât în gospodării aceasta să nu mai băltească;
– deţinătorilor de construcţii situate pe direcţia viiturilor de pe versanţi li se recomandă realizarea unor canale de captare şi dirijare a apei.

Sursă foto: Arhivă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/