Gogu, cinzeaca și proletariatul de altădată!

Cu Gogu, la o cinzeacă într-un băruleț de cartier. Îi zic băruleț și nu bar din pricina celor cu indulgență șaișpe metri pătrați. Patru măsuțe, din alea recuperate cine știe de pe unde le-au aruncat alții, și vreo nouă, zece scaune împrejurul lor. Fețe de masă în carouri, canci. Pultul barului, suficient de înalt încât să nu vezi țoiul din mâinile birtășiței. Miros acru de aer stătut (iarna ușa de la intrare stă mereu închisă să nu vină frigul de afară), licori cu gust de esență de votcă și rum. Ușa este singurul lucru care contrastează cu ce e înăuntru, prin faptul că e din termopan, termopan. În rest, chestii antice și de demult.

Știți cine lipseau din birtulețul ăsta, care există, nu e ficțiune? Mușterii lu’ bădia Mihai din „Împărat și proletar”. Că ăia care erau erau înăuntru puteau fi orice, numai proletari, nu. Doi, trei pensionari, tot atâția oameni ai străzii așezați pe lângă singurul calorifer existent (din fontă), și ăla rece, și alți câțiva împătimiți ai paharului, buhăiți, tremurând din toate încheieturile. Și cum mă gândeam eu așa, numa’ ce-l aud pe Gogu murmurând: Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, // Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, // Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, // Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,// Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.

„Bă Gogule, unde vezi tu copii săraci și sceptici ai plebei proletare? În cel mai bun caz ăștia sunt bunici ai copiilor de care vorbea Uica Mihai.”. „Ai dreptate, neică, dar tălică ai impresia că s-a schimbat ceva de atunci și până acum? De la vorbele poetului? Spuneți-mi ce-i dreptatea? Cei tari se îngrădiră // Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi; //Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră //Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră.”. Trebuie să recunosc, Gogu are talent la recitări. Nu l-am crezut când mi-a spus că la serbările școlare era primul din clasă. La anii lui, are memorie de elefant. „Neică, tu nu vezi că lucrurile astea bat pasul pe loc? Cum zicea bădia acum 150 de ani? Unii plini de plăcere petrec a lor viață, // Trec zilele voioase și orele surâd.// În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeață, // Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață.”. Iar eu îmi îndulcesc sufletul cu poșirca asta.

„Bine, Gogule, tu ai dreptate, doar că vremurile s-au schimbat. Ce-a fost a fost și nu se mai întoarce.”. S-a uitat lung la mine, de parcă atunci mă vedea prima dată. „Nu s-a schimbat nimic, neică, ci doar proletariatul s-a emancipat. Ori s-a făcut al dracului și nu mai iasă în stradă, ori nu-i mai pasă. Din două, una. Stă în vârful patului și se uită la televizor, la ăia care-i îndobitocesc de 30 de ani și mai bine și se uită la filme cu muieri despuiate și nerușinate. Câți își mai amintesc de versurile lu’ bădia Mihai: Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă,// Ce lumea o împarte în mizeri și bogați? Prea puțini, ascultă la mine.” Supărat, dădu paharul peste cap, am plătit și duși am fost.

Pe drum am înțeles de ce Gogu al meu fusese atât de supărat: „Ieri mi-o venit factura la gaze, 450 de lei, mi-am scos rețeta de la farmacie, 500 de lei pe două luni, iar azi mi-o intrat pensia pe card. Și mai am de plătit factura la curent, administratorul și femeia de serviciu, impozitul la apartament, asigurarea. Locul de parcare. Când le-am socotit pe toate în gând, ce crezi? Asta a fost singura cinzeacă pe luna asta…”

• Tweet
• Pin It