Gloria Reşiţa, din cinci în cinci

Gruparea alb-albastră mizează în acest sezon pe tinereţe, un proces început încă din returul ediţiei trecute a Ligii a III-a şi continuat acum, în eşalonul patru.

Fotbaliştii din Govândari se mişcă tot mai bine, iar lotul să se omogenizeze. Ultimele două rezultate obţinute de Gloria Reşiţa dau speranţe că se poate şi mai bine. După 5-1 în deplasare cu Bistra Glimboca, în runda intermediară de miercuri reşiţenii au învins pe teren propriu Voinţa Răcăşdia, cu 5-0.

„A fost un meci bun, în compania unui adversar, totuşi, modest. Ne-am pregătit bine, ştiam că vom câştiga, dar în continuare avem mult de muncit. Îi felicit pe băieţi pentru jocul prestat. Încet-încet ne omogenizăm, relaţiile de joc se dezvoltă, echipa este în creştere. Jucătorii sunt foarte tineri, trebuie ţinuţi din scurt, pentru a nu se crede dinainte învingători. Suntem o echipă tânără, în formare şi trebuie să muncim foarte mult. Se văd, e adevărat, nişte plusuri“, a declarat pentru Express de Banat, Dan Boltaşiu, antrenorul Gloriei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/