Ghiorghioni a plecat de la CJ. Firmele pe care le-a sărăcit deszăpezesc drumurile în continuare!

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin a fost înlăturat de la conducerea forului de abia la ședința din luna noiembrie. Nu pentru că asta ar fi fost voința partidelor politice, ci pentru că, potrivit legii, nu s-a prezentat șase luni la serviciu.

Contractele de deszăpezire pe care le-a încheiat acesta pretinzând tradiționalul zece la sută sunt multianuale, astfel că firmele care s-au angajat prin contracte cu DADPP Caraș-Severin să înlăture zăpada de pe drumurile publice vor duce la capăt misiunea. Asta, chiar dacă acum au scăpat de alimentarea conturilor proprii ale angajaților CJ!

Vicepreședintele Ilie Iova s-a asigurat că sunt dotate cu utilaje și spune că nu sunt probleme în acest sens.

Am verificat acum. La nivel de țară sunt mari probleme vizavi de licitațiile și de contractele pentru deszăpezire. Doar dacă luăm partea bună a contractelor, aceasta e faptul că au fost multianuale și ne scot din această iarnă netrebuind să reluăm procedura. Este un lucru bun. Am dat ordin de verificare a tuturor firmelor și mi s-a transmis că există atât utilaje în baze, cât și materialul antiderapant necesar pentru intervenție. Depinde și de nivelul intervenției, pentru că sunt anumite situații în care poate chiar utilajele pe care le avem nu fac față”, a precizat Iova.

Cum toți banii vor intra acum într-adevăr în contul firmelor, acestea nu ar mai trebui să întâmpine probleme la deszăpezire. Prin urmare, se presupune că drumurile vor fi practicabile în toate zonele județului Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/