Gest de umanitate! Două tone de motorină donate pentru spitalul de campanie

sag, primar, spital militar
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Flavius Alin Roşu, primarul comunei Şag, se implică pentru a sprijini spitalul de campanie amenajat pe Stadionul CFR. Mai exact, edilul a contactat un sponsor important, care a donat două tone de motorină pentru funcţionarea generatoarelor.

Primarul a declarat că acum mai mult ca oricând sistemul medical necesită ajutor din toate direcţiile şi nu s-a dat la o parte în a-şi aduce contribuţia, după ce a explicat importanţa unui spital modular la Timişoara.

„Ne-am unit forțele pentru că, mai mult ca oricând, personalul medical și sistemul sanitar au nevoie de noi toți. Solidaritatea și responsabilitatea sunt cruciale în aceste momente. Comunitatea timișeană este importantă pentru noi toți. Niciun sistem medical nu poate fi pregătit pentru un flux mare de pacienți. Dar dacă nu facem nimic, ci doar ne uităm cu panică la boala care se apropie de noi, nu rezolvăm nimic. Un spital modular pentru a crește capacitatea de tratare a pacienților cu COVID-19, este binevenit în acest context”, a precizat Flavius Alin Roşu, primarul comunei Şag.

Care a fost implicarea sa în acest proiect? A contactat un sponsor important care a donat două tone de motorină care vor alimenta generatoarele acestui spital. Numele lui este Alex Bunceanu.

STPT job 1000x200

 ,,După ce în prima etapă, datorită unor societăţi private şi unor voluntari cu suflet, am reușit, alături de autoritatea locală, să ţinem departe de Șag problemele pandemiei, astăzi un alt sufletist a răspuns prezent solicitărilor noastre de a contribui la efortul comun de luptă împotriva COVID-19. Este vorba de Bunceanu Alex, administratorul firmei SC ARTOIL SRL, care a ţinut să contribuie! Îi mulţumesc pe această cale pentru sponsorizarea făcută către Spitalul Militar Modular, amenajat la Stadionul CFR din Timişoara! Este vorba de o cisternă de 2 tone de motorină ce vor alimenta generatoarele acestui spital”, a mai spus primarul comunei.

„Nu pot sta deoparte în această perioadă grea pentru toţi. Împreună, solidari şi uniţi putem înfrânge acest virus care ne-a schimbat modul de viaţă tuturor. Orice ajutor e binevenit şi sper ca toată comunitatea să contribuie, după posibilităţi, pentru a câştiga această luptă”, a precizat Alex Bunceanu, administrator al SC ARTOIL SRL.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/