„Gest criminal al unui funcționar care nu ar trebui să existe în Ministerul Finanțelor Publice!”. Adrian Cican cu mâinile legate

untitled design set 970x90 px

Managerul spitalului din Caransebeș este nedumerit cum într-o situație de criză, când toți oficialii îndeamnă la aprovizionarea spitalelor și achiziția de aparate medicale și materiale sanitare vitale, există un funcționar al Ministerului de Finanțe care recomandă unității medicale să lupte cu COVID -19 cu pieptul gol.  

Conducerea spitalului a primit răspuns din partea Ministerului de Finanțe că nu deblochează conturile spitalului și îi sugerează să se adreseze Primăriei Caransebeș, care este ordonatorul principal de credite al spitalului, fiind autorizat să vireze creditele bugetare și de angajament neutilizate pentru aplicarea măsurilor de combatere și prevenire a răspândirii coronavirus. În aceste condiții directorul general al Finanțelor Publice, Ioana Burlă îi recomandă managerului spitalului să se adreseze Ministerului Sănătății și Primăriei Caransebeș.

„Este un gest criminal al unui funcționar public, care trebuia să nu existe în Ministerul Finanțelor Publice. Acest director general, Ioana Burlă spune să ne descurcăm cu Primăria și Ministerul Sănătății, nu e vorba doar de noi, ci și de alte spitale din țară cu conturile blocate din cauza arieratelor, acum când noi discutăm de stare de urgenta când toată lumea vrea banii în avans…, cum poți să achiziționezi medicamente? am ajuns în situația în care, acum când ni se cere atâta responsabilitate, să așteptăm ca Primăria sa cumpere materiale sanitare, aparatură și medicamente?! cum este posibil?”, ne întreabă managerul Adrian Cican.

În altă ordine de idei, consilierii locali s-au reunit astăzi pentru a abroga hotărârea luată ieri de alocarea celor 800.000 de lei de la Consiliul Județean Caraș-Severin pentru că trebuie respectate niște capitole de cheltuieli, iar azi au reluat procedura și s-a aprobat alocarea banilor prin rectificare bugetară pe anumite capitole de cheltuieli pentru a se putea face achizițiile pentru Spitalul din Caransebeș.

publicitate ziar expresb 1000x100

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/