Gerul a provocat pagube însemnate în Caransebeș! Pericolul nu a trecut!

Gerul și temperaturile foarte scăzute din ultima săptămână dau de furcă angajaților Primăriei Caransebeș. Acum, când a început să se mai încălzească, instalațiile de apă s-au spart și au produs foarte multe pagube anumitor instituții. Un exemplu în acest sens este grădinița din cartierul Balta Sărată sau Clubul Sportiv Școlar.

La grădinița din cartierul caransebeșean Balta Sărată copiii stau acasă întrucât instalațiile termice s-au fisurat și vor mai trece zile bune până când se vor finaliza reparațiile. Și asta pentru că o parte din țevile înghețate și mai apoi sparte sunt îngropate în pământ și necesită o lucrare mai amplă de reabilitare. Până atunci preșcolarii rămân acasă, spre disperarea părinților care lucrează și care acum trebuie să găsească o soluție pentru a-și îngriji copiii.

Clubul Sportiv Școlar a avut ghinionul de a se afla în continuarea clădirii care a adăpostit cândva Școala Generală Nr. 7 și care în prezent este dezafectată, doar la etajul superior se află sediul Facultății de Teologie din cadrul Universității „Eftimie Murgu” Reșița. În urmă cu două zile, clubul a fost inundat din cauza fisurării unei conducte principale de apă de la etajul I al clădirii. Apa care curgea ca la robinet a afectat panoul electric, podeaua, instalațiile electrice, aparatura electrică de pe birouri și pereții instituției. Și parcă nu era de ajuns, în noaptea care s-a încheiat s-au mai spart și țevile de la ultimul etaj al clădirii, aici unde își are sediul Facultatea de Teologie.

Angajații Primăriei spun că este mai ușor să previi, decât să se ajungă în această situație, mai ales că urmează un nou val de viscol și ger. Toate instalațiile termice trebuie lăsate să funcționeze la capacitate minimă, chiar dacă există consum, pentru că altfel este normal ca la -14 grade Celsius, cât se anunță pe timpul nopților viitoare, apa să înghețe în instalații.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/