Generația fără Gaudeamus: „Visam la acel moment încă de când am intrat pe porțile Universității!”

În această perioadă, multe evenimente așteptate cu sufletul la gură de mult timp sunt anulate. Printre acestea se numără și festivitatea de absolvire a studenților Universității de Vest, pentru care aplauzele vor mai răsuna doar dincolo de ecrane. 

Zilele anterioare, conducerea UVT a anunțat faptul că, în acest moment, se caută soluții pentru organizarea ceremoniei de absolvire într-un format online, prin care să fie respectate astfel normele de sănătate publică. Chiar dacă această veste nu a surprins studenții, a dus la conștientizarea unui adevăr trist: generația 2020 rămâne o generație care nu va trăi bucuria absolvirii și ale cărei râsete triumfătoare vor fi auzite doar în boxele calculatoarelor.

„Mă gândesc cu nostalgie la dorința mea de a absolvi facultatea alături de familie, de prieteni și de toți cei dragi. Visam la acel moment încă de când am intrat pe porțile Universității în anul întâi. Îmi este greu să mă gândesc că totul a fost doar un vis, iar dorința mea nu poate fi îndeplinită. Mi-aș fi dorit să sărbătorim împreună cu profesorii și ceilalți colegi această zi specială, dar din păcate, nu ne rămâne decât să ne așezam în fața laptopurilor și să ne bucurăm cu toții în mediul online. Este o situație în fața căreia noi suntem neputincioși și nu avem altă soluție, decât să ne conformăm cerințelor cu gândul că tot ceea ce se întâmplă este pentru binele și sănătatea noastră.”, spune Alexandra.

„Finalul unui ciclu de studii ar trebui marcat printr-o festivitate care să îi facă pe toți să simtă că a mai trecut o etapă. Varianta aceasta cu absolvirea online nu mi se pare una viabilă, se pierde tot farmecul acelui eveniment. Cu toții ne doream să fim apreciați în fața unei întregi aule, să simțim emoția finalului, să ne luăm rămas bun de la colegi și prieteni, de la profesori, dar așa doar ne îmbrăcăm frumos și stăm în fața laptopului. S-ar fi putut amâna totul până când era posibilă organizarea acestora, dar această absolvire online este doar de formă.”, susține la rândul său, Ciprian.

„Consider că decizia luată de a avea parte de absolvire online este cea corectă, dar nu pot să nu recunosc că sentimentul este unul de dezamăgire. Evenimentul la care mă uitam tânjind încă de mic copil, admirând cum tocile își luau zborul și cum toate fetele aveau brațele pline de flori, va rămâne doar un vis frumos. Dar trebuie să fim responsabili, iar sănătatea e cea mai importantă.”, mai spune Codruța.

Conducerea UVT le-a mai transmis studenților că, după data de 15 mai, când vor fi cunoscute toate informațiile despre măsurile restrictive ce vor rămâne în vigoare la nivel național, se va hotărî oficial „soarta” absolvenților. Totuși, ceremonia online rămâne varianta cea mai probabilă.

Sursa foto: Facebook


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/