GEC Nera recrutează voluntari

Pregătirile pentru anul voluntariatului 2012 încep luna viitoare. Grupul Ecologic de Colaborare Nera deschide seria înscrierilor pentru cei care vor să se alăture activităţilor ecologice. După un stagiu de pregătire de câteva luni, noii voluntari vor fi gata să plece pe teren la acţiuni de monitorizare şi igienizare a mediului.

Grupul Ecologic de Colaborare Nera implementează în fiecare an, în perioada aprilie – noiembrie, proiectul de interes public „Voluntariat pentru protejarea lumii mirifice din sudul Banatului”. După ce anul trecut s-au implicat activ în rezolvarea probemelor din zona Moldova Nouă, Cheile Nerei sau Băile Herculane, pentru 2012 voluntarii GEC Nera îşi propun să continue iniţiativele dedicate sănătăţii mediului şi promovării ecoturismului.

Şi pentru că unde-s mulţi, puterea creşte, GEC Nera doreşte să aducă mai aproape de natură şi alţi tineri, alături de cei 37 de membri şi 54 de voluntari care activează deja în organizaţie.

În perioada decembrie 2011 – martie 2012 candidaţii pentru activităţile de voluntariat vor realiza un training destinat dobândirii cunoştinţelor şi abilităţilor necesare prestării activităţilor de voluntariat urmând ca până în 15 aprilie 2012, în funcţie de rezultatele obţinute la training, voluntari să fie validaţi, legitimaţi şi să li se încheie un contract de voluntariat pentru perioada aprilie – noiembrie 2012. Acesta include prestarea unui număr de minim 20 de ore voluntariat pe lună în cadrul centrului transfrontalier de voluntariat al GEC Nera”, Doina Mărgineanu, consilier pentru relaţii publice al GEC Nera.