Gazul la Ezeriș, Fârliug și Zorlențu Mare stă în pixul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

yellow gas pipe in front of residential building wall

Proiectul comun depus de primăriile Ezeriș, Fârliug și Zorlențu Mare, pentru alimentarea cu gaze naturale a peste 2.500 de gospodării, este momentan în evaluare, un posibil răspuns urmând să se primească în luna septembrie.

Pentru a avea șanse mai mari și a-și vedea visul împlinit, acela de a crea și la sat condiții similare cu cele de la oraș prin racordarea gospodăriilor la rețeaua de gaze naturale, primarii comunelor Ezeriș, Fârliug și Zorlențu Mare s-au asociat, la finele anului trecut, și au depus împreună un proiect în vederea accesării fondurilor necesare implementării investiției.

Primarul comunei Ezeriș, Ioan Rusu, speră ca răspunsul așteptat să fie unul favorabil, iar până la sfârșitul anului să și semneze, alături de colegii săi primari, și contractul de finanțare. „Proiectul este în evaluare la această oră. S-au încheiat evaluările pentru cei care au depus documentația în prima etapă. Etapa întâi semnează, la acest moment, contractele, noi, Ezerișul, suntem în etapa a doua și suntem în evaluare. După două etape de evaluare suntem eligibili, dar mai avem alte două, după care vom cunoaște rezultatul. Probabil acest lucru se va întâmpla pe la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie. Ceea ce știm sigur este că unitățile administrativ-teritoriale care vor depăși toate etapele de evaluare vor fi chemate să semneze contractele de finanțare până la sfârșitul anului – lunile noiembrie, decembrie. Nu mă pot pronunța acum cu privire la reușita acestui proiect, dar eu sunt o persoană optimistă. Și, spre deosebire de alții, noi avem o șansă în plus, pentru că suntem pe conducta de gaz. Pe la noi trec două magistrale care vin de la Hațeg și merg la Reșița. Magistralele respective au fost construite prin anii ’60-’70. La ora aceasta, una este folosită ca și depozit de gaz, cealaltă alimentează Reșița. Deci, cred eu, că avem șanse mari să fim eligibili până la final. Iar dacă vom reuși și acest lucru, calitatea vieții se va îmbunătăți mult în toate cele trei comune.”, ne-a declarat primarul comunei Ezeriș, Ioan Rusu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/