Gaz pentru toate localităţile din Caraş-Severin! De această dată, promisiunea vine de la Marcel Vela

extindere retea gaze naturale jupa

În ultimii ani, cărășenii au sperat la gaz în fiecare locuință, bazându-se pe promisiunile Luminiței Jivan. Vremea a trecut, gazul n-a mai venit, dar s-a schimbat puterea, iar acum vin alte promisiuni. Unele liberale. Reușita și-o asumă de data asta Marcel Vela.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va efectua o vizită de lucru în Caraș-Severin. Pe lângă încercarea de a oferi câteva soluții concrete vizavi de aspectele economice ale județului, președintele liberalilor cărășeni, însoțit de ministrul Economiei, Virgil Popescu, și directorul SNTGN Transgaz SA, Ion Sterian, are de gând să le vorbească oamenilor despre proiectele ce vizează înființarea de distribuții de gaze la nivelul localităților, România urmând să beneficieze în acest sens de fonduri europene în cuantum de un miliard de euro.

Având în vedere că una dintre prevederile programului de guvernare al Cabinetului Orban vizează înființarea de distribuții de gaze la nivelul localităților, prezența miniștrilor actualei puteri în Caraș-Severin va avea ca scop încurajarea, îndrumarea şi consilierea primarilor din județ în vederea realizării de proiecte de înfiinţare a reţelelor de distribuţie de gaz în localităţile de pe raza UAT-urilor pe care le reprezintă.

Referitor la traseul conductei de transport a gazelor naturale pe direcția Caransebeș-Băile Herculane, vicepreședintele PNL Caraș-Severin și membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Banat-Gaz, Gheorghe Roma, a subliniat:

„85% din lungimea totală sunt propuşi a se realiza pe culoarul fostului proiect NABUCCO. Astfel, vor fi utilizate documentaţiile, avizele şi acordurile realizate pentru acel proiect, acest fapt ducând la scurtarea timpul de realizare şi la reducerea costurilor, permiţând o maximă eficientizare a realizării proiectului”.

Marcel Vela nu este singurul politician preocupat de racordarea la gaz a cât mai multor localități din Caraș-Severin, în 2018, deputatul Luminița Jivan având același țel pentru zonele: Valea Almăjului, Valea Carașului și Clisura Dunării.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„În 2018 am trimis două interpelări ministrului Economiei și ministrului Energiei de la acea vreme. Ulterior, am solicitat sprijinul Guvernului, iar mai apoi a fost înființat un ADI, cel din zona Oravița-Moldova Nouă. Ca dovadă că demersurile nu au rămas fără ecou, în ianuarie 2019 au venit la Reșița directorii Transgaz România pentru a pune la punct următoarele proceduri ce priveau racordarea la gaz.”, a ținut să precizeze, pentru expressdebanat.ro, Luminița Jivan.

Deși proiectul de racordare primise finanțare, odată cu desființarea FDI (noiembrie 2019) munca tuturor celor implicați părea să nu aibă nicio finalitate.

„Pot doar să vă spun că demersurile pentru racordarea la gaz din aceasta zonă au fost începute de ceva vreme de către mine și primarii din zonele respective, demersuri ce ar fi putut avea o finalizare la un moment dat în cazul în care nu s-ar fi desființat FDI și ar fi continuat măcar pentru finanțarea ce vizează racordurile la gaz. Acum, totul depinde de actuala guvernare și sper ca județul Caraș-Severin să facă parte din județele care vor avea acces la fondurile europene dedicate expres înființării de distribuții de gaz, proiect prezentat de curând de către premierul Orban.”, a mai adăugat fosta șefă a social-democraților cărășeni, deputatul Luminița Jivan.

Sursa foto principal: monitoruldevrancea.ro.

Sursa foto: playtech.ro.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/