Primăria Caransebeș a semnat contractul pentru introducerea rețelei de gaze naturale în mai multe zone din oraș. Investiția urmează să fie gata în martie 2023.
Caransebeșenii care locuiesc în zonele Teiuș – Valea Cenchii – Gară și Șesu Roșu vor avea posibilitatea să se racordeze la rețeaua de gaze naturale a orașului, începând de anul viitor, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor fiind semnat, zilele trecute, cu o firmă din Reșița. Constructorul are la dispoziție patru luni pentru proiectare și alte nouă pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.
„Am reușit, în sfârșit, să semnăm contractul cu reprezentanții DIA TERMO INSTAL VEST SRL, o firmă din Reșița, pentru alimentarea cu gaz a zonelor Teiuș – Valea Cenchii – Gară – Șesu Roșu. Valoarea contractului este de 3.276.000 de lei, iar investiția este suportată de primărie, urmând ca, după finalizarea proiectului, să primim banii, eșalonat, de la compania Delgaz.”, a explicat city-managerul municipiului Caransebeș, Florin Bogdea.
După finalizarea investiției, cetățenii vor putea face solicitare de racordare la Delgaz, care va suporta extinderea racordurilor până la domiciliul fiecărui solicitant. „Prin contract sunt prevăzute doar lucrările de instalare a coloanei principale, solicitată de Primăria Caransebeș. Pentru racordare, oamenii vor depune solicitare la Delgaz, care va face apoi contracte individuale cu fiecare beneficiar.”, a mai precizat Bogdea.