51.000 de lei sunt de negăsit! O angajată de la Direcția Generală a Finanțelor Publice a anunțat că lipsesc bani.
Poliţia Oraşului Oraviţa a fost sesizată cu privire la faptul că din trezoreria orașului lipseşte suma de aproximativ 51.000 lei, pe care casierul nu o poate justifica.
Din investigaţiile pe care le-au făcut oamenii legii, s-a constatat că angajatul instituției, Ion Chisăliță, în vârstă de 43 de ani, pe care prietenii îl știu sub numele de Alfredo, în calitate de casier, ar fi sustras bani în mod repetat în perioada august 2014 – ianuarie 2015.
Pentru a acoperi lipsurile, înainte de fiecare verificare bărbatul ar fi împrumutat bani de la diverse persoane, pe care însă ulterior controlului îi retrăgea.
„Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a spus Ancuța Chețan, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.