Gata pregătirea din Antalya. ACS Poli a revenit din cantonament, iar Valeriu Răchită a constatat că mai trebuie să aducă jucători

Cantonamentul din Antalya a ajuns la bun sfârșit pentru ACS Poli, care a părăsit duminică stațiunea Side. Față de lotul care a plecat, au mai apărut Lorenzo Paramatti și Rafael Licu, dar Valeriu Răchită și-a dat seama că mai trebuie să aducă fotbaliști pentru ca echipa să facă față returului.

Jucătorii au liber acordat luni, iar de marți se vor relua antrenamentele. Răchită e mulțumit de cum a decurs pregătirea fizică. „Sunt destul de mulţumit, pentru ce am reuşit să obţin în această perioadă. Mă refer în primul rând la partea de pregătire fizică. Suntem încă în căutări, meciurile de aici din Antalya ne-au demonstrat că încă nu suntem la nivelul pe care mi-l doresc eu. Dar mai sunt încă două săptămâni pe care le vom pregăti pentru victoria cu Ripensia. Aici incluzând şi cei patru-cinci jucători pe care noi i-am acontat şi care vor veni marţi la primul antrenament de la Timişoara”, a spus Răchită despre perioada de pregătire scursă până acum.

În Antalya, alb-violeții au pierdut toate jocurile amicale, iar antrenorul recunoaște că e supărat. „Sunt destul de supărat pentru înfrângeri, chiar dacă sunt doar meciuri amicale. Dar mi-am dorit să jucăm numai cu echipe de Liga 1, inclusiv Dnipro, care este liderul seriei din liga a doua Ucraina, care este virtual promovată. Lviv, o echipă cu jucători foarte buni. Astăzi am întâlnit o echipă cu şapte-opt brazilieni în echipă. Şi au văzut şi jucătorii noştri care este diferenţa dintre un jucător cu valoare mare şi jucători normali. Totul s-a făcut pe valoare individuală, pe pregătire fizică, pe forţă şi pe determinare. Asta aştept şi eu de la jucătorii mei”.

Mai e nevoie de jucători, dar Răchită e optimist

Până încep meciurile oficiale, Răchită mai vrea să aducă și un fundaș central, dar și jucători ofensivi. „În patru meciuri din Antalya am marcat doar două goluri. Suntem în legături cu impresari care să aducă jucători care să marcheze. Va mai veni un fundaş central, am nevoie şi pe partea dreaptă de un fundaş, mijlocaşi. Orice jucător cu valoare este binevenit la Poli”, a dezvăluit Răchită într-un interviu postat pe pagina echipei.

Deși admite că mai e nevoie de jucători, Răchită e optimist în ceea ce privește salvarea de la retrogradare. „Noi avem acum obiectiv de a ne salva de la retrogradare. Dacă vom reuşi acest lucru, atunci încrederea în noi, în oamenii de la acest club, va creşte. Şi din vară ne vor căuta jucătorii pe noi. Şansele sunt 50% zic eu, din ce am văzut. Îi aştept pe toţi de 1 iunie să ne bucurăm împreună de salvarea de la retrogradare”, a punctat antrenorul.

Licitație pentru stadion nou, în primăvară?

Răchită spune că a dus la primărie proiectul tehnic al stadionului din Ploiești. „Deja am trimis proiectul tehnic al stadionului de la Ploieşti să se ia de acolo anumite aspecte pentru stadionul de la Timişoara. Am avut discuţii cu proiectantul şi Direcţia de Investiţii de la Primărie şi cu domnul primar. Sunt convins că voi convinge proiectantul că cele 9.622 de locuri pe care dânsul ni le-a propus sunt foarte puţine pentru un oraș aşa mare ca Timişoara şi pentru foamea de sport pe care o au timişorenii. Probabil un stadion de 13.000-15.000 de locuri ar fi rezonabil”, a mai spus Valeriu Răchită.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/