Gata de lucru! Construcția viitoarei creșe de lângă spital a fost scoasă la licitație

cresa noua lugoj

Primăria Municipiului Lugoj a comunicat că proiectul de construire a unei creșe pe strada Gheorghe Doja, vis-a-vis de spitalul municipal, a fost scoasă la licitație. Terenul pe care urmează să se construiască obiectivul a fost dezmembrat și predat deja celor de la CNI, care vor finanța proiectul.

„Miercuri, 16 martie, a fost ultima zi pentru depunerea ofertelor. Urmează perioada de evaluare, care se poate întinde pe o perioadă de până la 60 de zile. Noi am predat un teren de 8000 m.p. pe partea pavilionului central al spitalului. În bugetul local am prevăzut sumele pentru partea noastră de contribuție la aceste proiect, respectiv 1.200.000 de lei pentru viabilizare proiect, ceea ce înseamnă aducerea în zonă a rețelelor de apă, canalizare, gaz și racordul electric, asfaltarea aleilor a drumului de acces și realizarea de trotuare. De asemenea, am mai alocat 50.000 de lei pentru lucrările de demolarea a unor construcții anexă și magazii, lucrări care vor fi executate cu ajutorul societăților municipale”, a declarat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

Finanțarea proiectului este din fonduri nerambursabile, iar construcția este așteptată să înceapă chiar din această vară. Creșa este planificată să ofere o capacitate de cel puțin 100 de locuri, cererea în acest moment fiind de 128 de dosare, din care au fost aprobate pentru anul școlar în curs doar 79 de solicitări, care au fost repartizate la grădinițele din Micro I și Micro III, grădinița germane de pe strada Caransebeșului și la cea din fostul cartier ITL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/