Proiectul de construcție a celei mai mari creșe din Lugoj, care urmează să fie ridicată pe strada Gheorghe Doja, lângă spital, are toate șansele să înceapă în această vară.
Săptămâna trecută, reprezentanții firmei Constructim, din Timișoara, care a câștigat licitația, au vizitat amplasamentul viitorului edificiu de îngrijire a copiilor. Anterior, Primăria Lugoj a executat lucrări de pregătire a terenului și de demolare a construcțiilor anexe.
Creșa va avea 110 locuri și facilități moderne de iluminat și încălzire, finanțarea de circa 4 milioane de euro fiind asigurată din fonduri europene. 20 de procente din terenul alocat sunt destinate spațiului verde, iar pentru locuri de joacă trebuie să existe10 m.p. pentru un copil.
„Constructorul desemnat a efectuat o vizită de recunoaștere pentru planificarea demarării proiectului. Prin crearea de la zero a acestui spațiu, acoperim necesarul de locuri de creșă pentru copii. În plus, am obținut o altă finanțare pentru două grupe de creșă de la Grădinița PP7 din Cartierul J.C. Drăgan. A fost lansată licitația pentru execuție, documentația tehnico-economică și proiectul tehnic. Lucrările ar trebui să înceapă în această vară.”, a transmis Primăria Lugoj.
Recepția clădirii ar trebui să aibă loc după 12 luni. Administrația lugojeană trebuie să aducă din fonduri proprii utilitățile în perimetrul construcției. Finalizarea creșei va acoperi solicitările existente la nivelul orașului.