Demontarea limitatoarelor de viteză de pe străzile municipiului e un prim semn pentru pregătirea sezonului rece şi are legătură cu accesul utilajelor de deszăpezire.
Deși ultimele cinci ierni au fost relativ blânde, posibilitatea căderii de precipitații sub formă de zăpadă nu trebuie scoasă din calcul.
„La nivelul municipiului Lugoj, nu există nici un fel de problemă, stocurile sunt constituite din timp și vom mai face și în continuare achiziții. Întotdeauna am preferat să rămânem cu anumite materiale pe stoc decât să fim prinși în ofsaid, ca să spun așa, cum s-a întâmplat în alți ani. De serviciul de salubrizare se ocupă societatea noastră, a Consiliului Local, Administrare Patrimoniu Lugoj, care dispune de utilajele necesare și de cantitatea de materiale necesare deszăpezirii.”, precizează primarul Blidariu.
El spune că și în actualul sezon rece va rămâne valabilă soluția depozitării clorurii de calciu în cutii amplasate stradal, la îndemână. Clorura de calciu are o capacitate ridicată de topire și previne formarea stratului de gheață și polei, împiedică înghețarea zăpezii deja existente pe suprafața drumurilor, ușurând îndepărtarea acesteia de pe carosabil, cu ajutorul plugurilor.