Caraș-Severinul și-a păstrat rangul

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Procesarea datelor recensământului de acum doi este pe terminate, astfel că rezultatele sale au fost făcute publice. Deși numărul locuitorilor este mai mic, organizarea actuală a unităților administrativ- teritoriale rămâne așa cum este.

La cel mai recent plen, președintele forului județean, Sorin Frunzăverde, a prezentat în premieră rezultatele recensământului populației. Acesta spune că județul ar fi riscat să fie supus unei reorganizări administrativ-teritoriale severe, în cazul în care numărul locuitorilor ar fi fost mai mic de atât.

„Populația județului este de peste 295.000 de locuitori, ceea ce ne permite să rămânem la același nivel ca structurare administrativă, ca organizare a administrațiilor din Caraș-Severin. Cifrele finale, însă, vor fi publice în a doua parte a lunii iunie. Nu pot fi mari diferențe”, a declarat președintele Consiliului Județean.

Locuitori mai mulți la Bocșa
Deși trendul este descendent atunci când vine vorba despre mai toate localitățile județului, în orașul Bocșa s-a înregistrat un fenomen ciudat, dat fiind contextul actual în care populația României  este în scădere.  „Practic, toate localitățile din județ, cu excepția Bocșei și a altor câteva comune, marchează o asemenea scădere, cum de altfel populația României marchează o asemenea scădere față de 1989, dar și față de 2001, când a avut loc penultimul recensământ”, a adăugat liderul de la Palatul Administrativ. În prezent, numărul locuitorilor din Bocșa este de 15.800.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Reșița are o populație de 73.300 de locuitori, la Caransebeș sunt 24.000, iar la Băile Herculane 4.900.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/