Nicolae Ciucă a fost votat în unanimitate să fie susținut de PNL pentru a fi premier și șef al delegației de negociere cu PSD și UDMR. Anunțul a fost făcut de doi dintre prim-vicepreședinții partidului, în absența lui Florin Cîțu.
„În unanimitate, la propunerea președintelui partidului, a lui Florin Cîțu, a fost votat Nicolae Ciucă. A fost un vot în unanimitate. A mai fost o propunere – ca șeful delegației de negociere a fost votat Nicolae Ciucă”, a anunțat Gheorghe Flutur.
El precizează că joi, la ora 16.00, la Palatul Parlamentului, va avea loc o nouă întâlnire cu liderii PSD și UDMR.
„Estimăm ca joia viitoare să avem vot în plenul Parlamentului”, adaugă prim-vicepreședintele PNL.
La rândul său, Rareș Bogdan spune că speră ca liderii PSD să aibă înțelepciunea să îl accepte pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier pentru următoarele 18 luni.
PSD a votat deja ca Marcel Ciolacu să fie primul premier.