Garanțiile și speranțele ministrului Vela: „Vom trece cu bine! Caraș-Severinul, o adevărată Elveție a României!”

În ciuda evidenței că sunt total depășiți, de la primul la ultimul ministru din Guvernul Orban și până la președintele Iohannis și a faptului că nu s-au luat aproape niciun fel de măsuri care să ducă la evitarea colapsului turismului românesc, Marcel Vela visează frumos!

 În calitate de senator și acum de ministru, mi-am dorit mereu să îmi aduc aportul pentru ca Banatul de Munte să fie o emblemă pentru toată România. Ce am spus în 2016, o spun și acum în 2020. Vreau să dezvoltăm întreaga zonă a Banatului Montan! Prosperitatea economică reprezintă și prosperitatea oamenilor, iar în Caraș-Severin era nevoie ca unul dintre cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu pentru această zonă să fie apreciat la adevărata sa valoare, alături de Semenic și alte nestemate turistice ale județului. Guvernul României, din care sunt onorat că fac parte, a făcut posibil ceea ce trebuia să se întâmple de multă vreme: zona Turistică Borlova – Muntele Mic a fost în această săptămână atestată oficial «Stațiune turistică de interes național»”, a anunțat ministrul Afacerilor Interne.

Turismul e la pământ în această perioadă de pandemie și nici perspectivele nu sunt grozave. Guvernul Orban este incapabil să ofere măcar răspunsuri concrete, că de măsuri și predictibilitate nici nu poate fi vorba. Vela este însă optimist. E convins că, acum, pot fi accesate mult mai ușor proiecte de dezvoltare, realizate investiții și se pot acorda facilități pentru turism pe Muntele Mic, noua stațiune de interes național. „Suntem într-o nouă etapă și sper ca județul Caraș-Severin să devină, așa cum am mai spus acum patru ani, o adevărată Elveție a României! Ne bucurăm de un potențial turistic imens, de resurse naturale deosebite, de peisaje unice și împreună vom reuși să facem ca județul nostru să fie un colț de Rai! Vă asigur că vom trece cu bine și peste această perioadă dificilă, care de câteva luni pune la grea încercare întreaga lume”, a mai afirmat Marcel Vela.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/