Gara Timișoara Nord nu poate fi modernizată din cauza primăriei! „Ne pare rău dacă domnul ministru a fost greșit informat”

Există un proiect pregătit, precum și finanțarea necesară, dar cu toate acestea lucrările de modernizare a Gării de Nord din Timișoara nu pot începe. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, dă vina pentru această situație pe conducerea primăriei, care ar întârzia eliberarea autorizației de construcție. Administrația locală spune încă că ministrul a fost greșit informat.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a acuzat Primăria Timișoara că tărăgănează lucrurile în ceea ce privește eliberarea autorizației de construcție pentru ca lucrările de modernizare a Gării de Nord să poată fi începute.

Am avut o discuție în urmă cu două săptămâni cu domnul primar Fritz și cu viceprimarul Lațcău. Îmi exprimam atunci dorința ca proiectul și tot ceea ce este făcut deja de către CFR să poată să primească un pic mai repede autorizația de construcție pentru Gara Timișoara Nord. Nu vreau să fiu înțeles greșit, este normal ca și autoritățile locale să aibă o amprentă prin arhitectul-șef asupra clădirilor de pe raza municipiului Timișoara, chiar dacă nu sunt proprietari. Mi-aș fi dorit ca această părere să vină mai rapid, au trecut deja două săptămâni”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a precizat că vrea urgentarea lucrurilor, astfel încât în anul 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, gara să fie modernizată.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Mi-aș dori ca Timișoara – Capitală Culturală Europeană în 2023 să poată să aibă o gară modernă. (…) Mi-aș dori să se întâmple mai repede, astfel încât să intre acest proiect cât mai rapid în faza de implementare, să se renoveze, să se modernizeze Gara Timișoara Nord. Există proiect, există bani, există finanțare. Este normal ca Timișoara 2023 Capitală Culturală să aibă și acest obiectiv modernizat”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Pe de altă parte, Primăria Timișoara a transmis un punct de vedere ca urmare a declarațiilor făcute de ministrul Transporturilor, anunțând că CFR a solicitat modificarea soluției pentru modernizarea gării. Astfel, este nevoie de eliberarea unei noi autorizații de construire.

Autorizația de construire necesară începerii lucrărilor de modernizare a Gării de Nord din Timișoara a fost eliberată încă din data de 6 decembrie a anului trecut. Cererea pentru eliberarea acestei autorizații a fost depusă în 9 septembrie, aceasta fiind rezolvată, deci, în mai puțin de 3 luni. CFR a cerut însă ieri modificarea soluției pentru modernizarea acestui obiectiv, fiind astfel necesară eliberarea unei alte autorizații de construire. Acest lucru nu este un moft al Primăriei Timișoara, ci o cerință legală. Schimbarea soluției va fi analizată în regim de urgență în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. Din punctul de vedere al Primăriei Municipiului Timișoara, în acest moment nu există niciun impediment pentru ca lucrările de modernizare a Gării de Nord să înceapă. Ne pare rău dacă domnul ministru a fost greșit informat”, a transmis Primăria Timișoara.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/