Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Caraş-Severin a făcut cunoscut aseară Topul firmelor 2011, un clasament al afacerilor de succes din judeţ.
Peste o sută de diplome a împărţit directorul Petru Buzzi patronilor sau administratorilor societăţilor comerciale cărora le-a mers bine în 2011. Unii dintre aceştia n-au onorat invitaţia organizatorilor şi asta poate pentru că 2012 nu a fost un an la fel de bun şi au pus lacătul pe uşă. Altfel e greu de explicat prezenţa în top a unor societăţi aflate în insolvenţă sau care nu mai produc nimic. Lăsăm deoparte firmele mai mici, dar nu putem să nu remarcăm că, printre premianţi s-au aflat Arsenal Reşiţa sau UCMR. Pe tunurile din curtea fabricii de armament s-a pus de mult praful, sau mai bine spus rugina, în timp ce UCMR-ul se grăbeşte să-şi dea afară toţi angajaţii.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157632134706824″]
Cele mai multe premii au ajuns la masa lui Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, foştii directori ai uzinei reşiţene. Invenţiile lui Chebuţiu, Hydro Engineering, Mibarom sau UCM Hydro sunt numărul 1 în domeniile lor de activitate. Chebuţiu şi Preda au aplaudat entuziaşti primirea distincţiilor de către societăţile care fac parte din UCM Group şi care s-au desprins din secţiile uzinei. Mibarom şi Hydro Engineering au primit chiar diplome de excelenţă, semn că lui Chebuţiu îi merge foarte bine în timp ce UCM Reşiţa moarte încet, dar sigur.
În top sunt firme performante, care în decursul anului 2011 au realizat importante obiective pe care le-au etalat în bilanţ şi în viaţa de zi cu zi. Anul trecut a fost mai bun decât cei anteriori. A fost o creştere, nu mare, şi se pare că şi 2012 va fi într-un trend ascendent. Performăm în domeniul exploatării resurselor minerale şi în industrie. Firmele din grupul UCMR, care sunt prezente în număr mare în topul judeţului, se situează şi în top la nivel naţional. Anul acesta, 47 de firme din Caraş-Severin se află în primele 10 locuri la nivel naţional, în funcţie de grupa de clasificare şi clasa de mărime, Petru Buzzi, director Camera de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin
orasul moare si voi ii dati diplome lui adrian , treziti-va
foarte adevarat.
Cata aroganta!!!! Felicitari domnului Buzzi, director de carton,nesimtire dusa la extrem din partea d-voastra,sa va fie RUSINE la obraz..