În acest sfârșit de săptămână s-au sărbătorit 25 de ani de când germanii din Reșița și-au unit forțele și au alcătuit o asociație care să-i reprezinte în țară și în lumea întreagă. Astfel, o suită de evenimente au marcat acest eveniment, de la fanfară la expoziții de fotografii sau chiar dansuri specifice românești și germane.
După 25 de ani de activitate, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și-a celebrat aniversarea cu mult fast. Pe scena Palatului Cultural din oraș s-a acordat cel mai important premiu al germanilor din Banatul Montan, Premiul „Alexander Tietz , au fost susținute concerte și au avut loc diferite programe festive la care au participat mai multe minorități din Banat.
„Acum, după 25 de ani, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa priveşte în urma ei, la anii de activitate. Astfel, în perioada 19 noiembrie 1987 – 15 noiembrie 2012, Asociaţia a organizat sau coorganizat un număr de 3.135 manifestări, din care nu mai puţin de 100 din iulie a.c. până în prezent. Manifestări ca „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, „Zilele Literaturii Germane la Reşiţa”, „Parada Portului Popular German” sau „Copiii desenează ţinutul natal” fac parte integrantă din mişcarea culturală judeţeană şi naţională”, declară Erwin Țigla, președintele Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița.
Pe lângă contribuția la restaurarea și păstrarea unor monumente ale etniei germane din oraș, asociația germanilor a reprezentat cu mândrie municipiul în lume prin participarea formaţiilor culturale germane la manifestări cultural-artistice din ţară şi de peste hotare. Astfel, activitatea asociației, începută acum un sfert de secol, nu se oprește aici ci se va continua. „Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, bazându-se pe cei 25 ani de activitate, va contribui şi pe mai departe la viaţa culturală din judeţ şi din ţară. Este crezul celor activi aici! La ceas de sărbătoare adresăm un cuvânt de mulţumire tuturor acelora care au stat aproape de Asociaţie, cei care au ajutat-o şi sprijinit-o, dar şi membrilor săi, fără de care, astăzi, ea nu ar fi ceea ce este”, mai adaugă Erwin Țiglă.
Zilele de sărbătoare se încheie astăzi, la ora ora 17,30 la Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii”, prin Sfânta Liturghie dedicată Sfintei Elisabeta, patroana spirituală a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157632044309671″]