Revelion în centrul oraşului, la Caransebeş

Muzică pentru toate vârstele şi gusturile, multă voie bună şi un spectaculos foc de artificii, de asta au avut parte cei care au ales să se bucure de petrecerea organizată de Primăria Caransebeş. Distracţia a început puţin după ora 21.00 şi s-a terminat spre dimineaţă.

Caransebeşenii care n-au petrecut Revelionul la restaurant sau în club au venit în număr mare în centrul oraşului. Petrecerea organizată de primărie a fost deschisă de formaţia In-Tens din Târgu Mureş, după care a urmat un moment amuzant susţinut de cei de la Fără Zahăr. Laurenţiu Duţă Band au urcat pe scenă la ora 23.00, iar cu trei minute înainte de trecerea în noul an a luat cuvântul primarul Caransebeşului, Marcel Vela.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157628678246211″]

Momentul cel mai important al nopţii a fost marcat de un spectacol de artificii, care au inundat cerul pentru 20 de minute. Distracţia a continuat şi în 2012, atmosfera fiind întreţinută de Liliana Laichici, Nicu Novac şi Ansamblul „Doina Banatului”. La ora 1.20 ritmurile populare au lăsat locul celor rock. Caransebeşenii s-au bucurat să asculte piesele legendarilor de la Guns’n Roses, interpretate de formaţia Dust ‘n Bones din Ungaria.

Petrecerea s-a prelungit până după ora 02.30, iar la final toţi cei prezenţi au încins o periniţă.

 

 

Comments

  1. remi online says:

    Foarte interesant intradevar

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/