GALERIE FOTO: Băile Herculane scapă de ruine

Despre Herculane s-a vorbit mai bine de zece ani ca despre o stațiune-ruină, în primul rând din cauza clădirilor din centrul istoric, multe dintre acestea ajungând la un stadiu de degradare atât de avansat încât au fost gata să cadă. Astăzi, aproape toate se află într-un amplu proces de reabilitare.

Pe Valea Cernei se lucrează în ritm alert pe toate planurile. Investitorii privați au reacționat pozitiv la eforturile depuse de administrația locală și la semnalele venite dinspre Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și au deblocat conturile pentru a reabilita clădirile vechi sau pentru a ridica altele noi. Centrul istoric al stațiunii urmează să înghită câteva milioane bune de euro, deoarece este zona cea mai importantă, cu numeroase clădiri de patrimoniu, ajunse din cauza nepăsării într-o stare jalnică. Reabilitarea acestora presupune investiții importante, dar numai așa stațiunea Băile Herculane poate redeveni ce a fost odată. Hotelul Decebal, Pavilionul Sanatorial 1 sau Casinoul sunt doar câteva dintre cele mai afectate, dar e important că, înainte să fie prea târziu, la o parte dintre acestea au demarat deja lucrările.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157629669947519″]

“Este important ca proprietarii acestor clădiri să înţeleagă nevoia de a le reabilita şi mă bucur că unii dintre ei s-au apucat deja de treabă. Noi, ca administraţie locală, vom transforma cinematograful într-un centru multicultural, vom începe reabilitarea podurilor istorice şi îndiguirea malului Cernei, vom ilumina monumentele şi aşteptăm încă 350.000 de lei pentru a finaliza lucrările la Vila Elisabeta”, a declarat Nicuşor Vasilescu, primarul din Băile Herculane.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/