Șapte ore au durat discuțiile de la Cotroceni în vederea formării unui nou guvern. A fost ca la moară, unii veneau, alții plecau. Doar Nicușor nu s-a mișcat din loc. Nu a avut timp nici măcar să se ducă la toaletă. A considerat că treburile țării sunt mai importante decât nevoile sale fiziologice.
A fost o zi nebună: USR nu vrea premier tehnocrat: ori Bolojan, ori Opoziție. PSD vrea cu PNL, dar nu și cu Bolo. PNL e ca în povestea aia cu Puiul a lu’ Al. Brătescu-Voinești: o aripă vrea cu pesedeii, iar cealălată cu Fritz. Care e aripa aia sănătoasă, la cap, și care e cea atinsă de alicea vânătorului, numa’ Dumnezeu știe. UDMR nu e mofturos. La Pișta bacsi și la tanti Rozi nu contează cu cine fac guvernul, cât timp e lângă cutia cu rahat și roata de cașcaval.
Imaginați-vă cum arăta Nicușor după șapte ore de negocieri. Năuc, capul cât banița, stors de vlagă, tras la față, lihnit de foame, că nu mâncase nimic de duminică seara, și atunci pe fugă. Că s-a rugat și de ălă, și de ălălalt, i-a luat și cu binișorul, și cu apropouri, doar, doar or da la pace: „Bă, oameni buni, bă, fraților, terminați cu prostiile că ne prinde toamna certându-vă. Sunteți oameni în toată firea, lăsați gâlceava și dați-vă mâinile.”
Ei, nu și nu. „Gata, nu ne mai trebuie PSD, Grindeanu și Olguța și Olguțu”, au sărit de cur în sus coriștii pe două voci din USR și PNL.
„Bă, știți ceva? Nici nouă nu ne mai trebuiți. Duceți-vă învârtindu-vă”, au replicat veseli pesedeii.
Singura, în afară de oamenii lu’ Hunor, care i-a bucurat sufletul cătrănit, s-a dovedit a fi Măriuța de la POT. Cu un tupeu ce nu se există, s-a dat cu binele pe lângă președinte – că ce bine arată, cât e el de răbdător, că seamănă cu nu știu ce actor, că emană numai înțelepciune și bunătate, și alte bazaconii de astea, doar, doar ar fi pus botu’.
Și cum președintele o privea mai mult decât nedumerit, Anamaria Gavrilă l-a tras de-o parte și i-a spus-o direct: „Ce nu pricepi, Nicușoare? Ca și tine, noi vrem binele țării și de aceea am decis să susținem trup și suflet direcția pro-occidentală și pe cârmaciul ei. Că unde mai găsim noi un președinte ca tălică, blajin și cu suflet candriu de papugiu?.”
Mai, mai să-i dea lacrimile, că nu se aștepta la una ca asta de la Măriuța care striga ca ieșită din minți: „Turul doi, înapoi.” Și ce dacă striga și acum ar vrea cu Nicușor? În politică este permis orice!