Gala Premiilor de Excelență la Universitatea Politehnica Timișoara

Gala Premilor de Excelență la UPT
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Universitatea Politehnica Timișoara a reconfirmat că apreciază adevăratele valori, răsplătind eforturile depuse, prin Gala Premilor de Excelență UPT.

Au fost acordate premiile „Ioan De Sabata” cadrelor didactice care s-au remarcat prin excelență în procesul educațional și în tutorierea studenților.

Nu doar eforturile depuse în activitatea didactică au fost premiate, ci și cele în activitatea de cercetare. Astfel au fost acordate premiile „Excelență în cercetare” tinerilor masteranzi, doctoranzi sau cercetători cu cele mai multe articole publicate în reviste cotate international.

În premieră în acest an, Premiul „Tomi Stern”, instituit ca urmare a unei donații consistente din Canada, din partea unui absolvent UPT, răsplătește excelența în matematică, respectiv automatică și calculatoare, și a fost acordat studentei Jinyoung Cho, în anul al doilea la programul de Master „Metode și tehnici statistice în sănătate și în cercetare clinică”.

Gala Premilor de Excelență UPT

Premiul „UPT Innovation Fellows”, a fost acordat start-up-ului studențesc Solar Encrypt, un proiect susținut de InoHub UPT.

Muzeul TM

Buna relație cu învățământul preuniversitar s-a materializat prin acordarea Premiului „Traian Lalescu” Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, de unde, în fiecare an, majoritatea absolvenților vin la Politehnică.

Premiul „Excelență în Sport” a recompensat, de această dată, doi sportivi care au obținut medalii de aur la Campionatul European la o disciplină sportivă relativ nouă, laser run: Erik Kraus și Bogdan Toader.

În anul 2023, când Timișoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii, Universitatea Politehnica a strălucit prin angajamentul său fără precedent față de cultură și artă. Premiile „Excelență în cultură” au recompensat devotamentul și pasiunea celor implicați într-o varietate de proiecte desfășurate sub egida Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

 

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/