PNL a bătut palma cu PDL, dar USL încă funcționează la Reșița. Aleșii locali liberali habar nu au!

untitled design set 970x90 px

În ciuda faptului că pe plan național liberalii au alte planuri pentru pregătirea alegerilor prezidențiale, la Reșița, Uniunea Social Liberală merge mai departe. Cel puțin pe hârtie!

Deși în campania electorală sloganul folosit de social-democrați „USL trăiește!” a fost atacat la Biroul Electoral Județean și chiar central de liderii liberali, detaliile legate de aspect sunt complet ignorate în Consiliul Local Reșița.

Așa cum Express de Banat relata încă de ieri, la cel mai recent plen a domnit atmosfera de vacanță, aleșii votând pe bandă rulantă tot ce li s-a propus. Ședința a durat mai puțin de 15 minute, deși a avut aproape 20 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi. Faptul că au dormit în post o demonstrează chiar indicativele puse pe masă, în fața fiecărui consilier local, pe care, deasupra numelui alesului, este notată formațiunea politică din care face parte.

Astfel că toți liberalii, ai căror lideri s-au chinuit luni în șir să finalizeze o fuziune benefică pentru dreapta românească, au fost catalogați ca fiind ai USL de aparatul propriu al primăriei. Asta însă nu pare să îi fi deranjat, mai ales că niciunul dintre cei prezenți în sală nu au ridicat problema schimbării indicativelor pentru că totul a trecut … neobservat.

„Sincer, nu m-am uitat la acel carton. N-am observat! Vom discuta să le schimbe. Acum, că mă deranjează, că nu mă deranjează, e cert că odată cu fuziunea nu mai există USL. Nu este o chestiune ultraimportantă, dar dacă au fost făcute așa vom face demersuri să le schimbăm”, a declarat consilierul local Jaro Marșalic pentru Express de Banat.

În ce îl privește pe edilul-șef, Mihai Stepanescu, acesta privește lucrurile ca fiind în favoarea reșițenilor. „După cum vedeți și dumneavoastră, după cum văd și eu, simt și eu, uneori USL funcționează, iar alteori nu funcționează niciun fel de alianță, nu numai USL. Dacă se vine cu un interes public, ședințele sunt mult mai scurte. Nu știu în ce măsură există alte interese, dar la mine, de fiecare dată, interesul public a fost pe primul loc sau pe primul plan”, a spus edilul-șef Mihai Stepanescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/