În primele două luni ale anului 2012, jandarmii cărăşeni au fost solicitaţi tot mai des să intervină de către agenţii de pază ai supermarketurilor din judeţ. Potrivit statisticii întocmite de oamenii legii, Reşiţa se află pe primul loc în topul furturilor din marile magazine.
În primele două luni ale anului, supermarketurile din judeţ au fost călcate de 16 persoane, care s-au aprovizionat de la raft fără să mai treacă apoi şi pe la casa de marcat. De la baterii şi gumă de mestecat până la articole de îmbrăcăminte, cosmetice şi mâncare, hoţilor nu le-a scăpat nimic. „În această perioadă s-au înregistrat 15 furturi cu 16 autori, aceştia având vârsta cuprinsă între 16 şi 53 de ani”, a declarat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărăşeni.
Printre cei 16 autori prinşi asupra faptului predomină femeile, în număr de nouă, faţă de şapte, numărul hoţilor de sex masculin.
Alarmant este faptul că o parte dintre cei care îşi riscă libertatea o fac, de cele mai multe ori, pentru sume infime. „Cel mai mic prejudiciu a fost în valoare de doar 3 lei, la polul opus fiind înregistrat un prejudiciu în valoare de 411,07 lei. În toate cazurile, prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate”, a precizat purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărăşeni.
Ultimul furt de acest fel a fost înregistrat chiar vineri. O femeie a fost prinsă de agenţii de pază ai unui supermarket din Reşiţa cu geanta plină de produse alimentare şi cosmetice. „În urma celor constatate, jandarmii cărăşeni au întocmit celei în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibilă de comiterea infracţiunii de furt calificat. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul fiind recuperat şi predat reprezentantului supermarketului”, a mai spus Marius Săndulescu.