Fundația Timișoara ’89: Angajații de la Litens au făcut magie pentru noi!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Fundația Timisoara’89, prima organizație umanitară din România postdecembristă, a avut în urmă cu câțiva ani inițiativa de a realiza un amplu complex social (Arhipelag) compus din case în care să locuiască oameni aflați în situații dramatice, persoane care în lipsa unui astfel de ajutor sunt în risc de a ajunge în stradă, cu derizorii șanse de supraviețuire.

Ovidiu Ambruș, managerul general al Litens, impresionat de cauză, a susținut fundația de-a lungul timpului și le-a propus colegilor din companie să se alăture proiectului prin finalizarea unei case. „Aveam mare nevoie de ajutor și am fost extrem de onorați de modul în care acești oameni minunați au răspuns nevoii noastre de a face lucrurile să se întâmple.” declară reprezentanții Fundației Timișoara’89.

Proiectele umanitare au fost ca o magie pentru angajații Litens care s-au transformat în voluntari, apoi rând pe rând în experți în prelucrarea lemnului, instalații electrice, întocmit plan de lucru, întocmit listă de materiale necesare, preparat ciment, turnat șapă, încheiat structuri din lemn, măldărit, zugrăvit, finisat, placat tavane, vopsit mobilier și chiar amenajat o mini grădină cu flori. Pentru că nici unul dintre cei câțiva zeci de voluntari, nu s-a limitat doar la a cumpăra, plănui și proiecta. Mai multe weekenduri la rând voluntarii au făcut totul de la A la Z cu propriile forțe, ajutând nu doar cu acțiune, ci și cu vorbe bune și cu o masă caldă pentru toți beneficiarii fundației Timișoara ’89.

„A fost un minunat exercițiu de inițiativă, efort, omenie, implicare, pasiune, seriozitate, muncă, empatie. Un gest mic pentru un proiect care aduce scoate din criză persoane în mare grad de suferință care au nevoie de îngrijire și adăpost. Un gest pentru care suntem profund recunoscători!”, mai spun reprezentații fundației.

Casa Litens este gata! A fost mai mult decât puteam să speram, dar nu este destul

STPT job 1000x200

CLICK AICI PENTRU VIDEO

Chiar dacă Fundația Timișoara ’89 a realizat cu succes etapele proiectelor umanitare încă mai este nevoie de ajutor și de sprijin. După cum susțin reprezentanții, cel puțin patru case ar mai fi necesare (ca încheiere a proiectului în care cinci case sunt deja construite și locuite) nevoia de a continua fiind peste posibilitățile actuale.

Oare în companiile timișorene mai sunt oameni care pot replica acest proiect? Cu siguranță, da! Deschideți-vă inima pentru semenii voștri și contribuiți la magia faptelor bune!

Prezentă în România din 2017, Litens Automotive Eastern Europe, este a doua locație de producție a grupului Litens Automotive Group care deservește piața Europeană. Fondată în 1979 în Canada, Litens Automotive Group este lider la nivel global în domeniul tehnologiilor de transmitere a puterii. Litens furnizează soluții și tehnologii pentru sisteme de gestionare a transmisiei pe curea, sisteme de propulsie hibridă, sisteme de gestionare a temperaturii și gestionare a vibrațiilor torsionare. În prezent, compania deține peste 150 de brevete garantate în industria auto și continuă să răspundă nevoilor în continuă schimbare ale domeniului, prin investiții importante în tehnologii noi, fabrici de producție și personal.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/