Frunzăverde susține finanțarea campaniilor electorale din bugetul de stat!

Neregulile depistate pe parcursul campaniilor electorale pot fi eliminate pe viitor, în cazul în care se va adopta și în România sistemul german, potrivit căruia banii să fie repartizați din bugetul de stat.

Sorin Frunzăverde este de părere că acest model trebuia adoptat cu multă vreme în urmă. ,,Tot așa, trebuia să adoptăm sistemul german de vot și pentru Parlament, și pe liste, și uninominal. Din nefericire, tot cu votul Parlamentului și cu Traian Băsescu președinte și la presiunea unor oameni politici care în prezent spun că sistemul nu este bun, acest pseudonominal, a fost creat un sistem de vot, aș spune, penibil, care a mărit semnificativ numărul de parlamentari. Un sistem de vot pe care vocile ce l-au susținut clamează ca acum să fie desființat”, a afirmat vicepreședintele PNL, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

Cu acest sistem de vot, prin care niște oameni care nu au avut nimic în comun cu politica, dar care au acumulat o anumită notorietate, a fost decredibilizat Parlamentul ca instituție. De asemenea, potrivit lui Frunzăverde, regimul ultimilor zece ani ,,a reușit performanța” de a afecta imaginea celei mai importante instituții a oricărei democrații – Parlamentul.

,,Este cel mai mare necaz pe care ni l-a adus regimul ultimilor zece ani, la care se adaugă tăierea pensiilor, a salariilor, vrajba politică, haosul administrativ, pentru că am guvernat prin Ordonanțe de urgență, prin prestații de multe ori penibile ale conducerii acestei instituții, prin modul în care celelalte instituții ale statului au tratat Parlamentul și, în fine, prin această lege care a suplimentat numărul parlamentarilor. Niciunde în lume nu se întâmplă lucrul acesta. M-am opus și atunci acestei legi, când a fost elaborată, așa cum m-am opus, încă din 2010, și tăierii pensiilor și salariilor”, a precizat Frunzăverde.

Vicepreședintele PNL spune că este surprinzător cum, după căderea regimului de zece ani, slugi ale acestuia aruncă noroi în toate direcțiile. Mai mult, chiar cei care au generat aceste măsuri legislative greșite, chiar stupide, și care au încercat să strângă capital din acestea nu și le mai asumă, ci, dimpotrivă, vorbesc despre necesitatea imediată de a fi corectate.

Comments

  1. Adrian says:

    Offfff, ca de obicei.
    Statul trebuie sa va scoata din rahat.
    Cand aveti nevoie de ceva … hop, statul trebuie sa rezolve.
    Pai nu ati vrut voi sa fiti capitalisti.
    Ori sunteti capitalisti, ori nu mai sunteti.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/